STIRI SOCANTE



Va recomandam:

Tehnopol

Netjobs

Cautarea dupa criteriul "irlanda" a intors 2983 rezultate.

Galezul Leigh Halfpenny spune că Irlanda i-a făcut viaţa grea

Selecţionerul irlandez Declan Kidney a anunţat că va opera unele schimbări în echipa care a pierdut (21-23) duminică, la Dublin, în faţa Ţării Galilor. Contra Franţei, în XV-le trifoiului va reveni centrul de treisferturi Keith Earls (Munster), care a fost indisponibil în weekend-ul trecut.Selecţionerul Declan Kidney a declarat la BBC că eşecul la limită suferit contra galezilor i-a provocat o stare de dezamăgire: "Am mărit diferenţa după pauză, însă nu am ştiut să construim...

Marti, 07 Februarie 2012, Vizualizari: 15
 

Irlanda a reuşit să convingă FMI să-i relaxeze condiţiile de creditare

"E o schimbare importantă a poziţiei trocii faţă de ce se întâmpla când am demarat negocierile", a explicat Enda Kenny. De când Irlanda a intrat sub asistenţa FMI, a Comisiei Europene şi a Băncii Centrale Europene, în noiembrie 2010, privatizările erau menite să reducă datoria ţării, considerată nesustenabilă, de aproape 120% din Produsul Intern Brut (PIB). FMI a decis astfel, într-un final, să ţină cont şi de indicii de creştere economică (spre zero în cazul Irlandei) şi...

Luni, 06 Februarie 2012, Vizualizari: 14
 

Boc, al şaptelea premier european dărâmat de criză

Decizia premierului Emil Boc de a depune mandatul guvernului pe care îl conduce cu 10 luni înainte de încheierea acestuia îl include pe lista prim-miniştrilor care, de la începutul crizei, şi-au pierdut, într-un fel sau altul, funcţiile. Numărul victimelor politice făcute de criza din Europa continuă să crească. Până acum, şapte premieri europeni şi-au pierdut funcţiile după ce ţările lor au fost lovite în plin de criza care încă ameninţă Europa. Irlanda Premierul irlandez...

Luni, 06 Februarie 2012, Vizualizari: 1
 

Irlanda refuză să plătească pentru repatrierea cadavrului Mărioarei Rostaş. Se lansează un apel pentru strângerea de donaţii

CITESTE SI: Circumstanţele morţii unei adolescente românce au îngrozit Irlanda Totodată, publicaţia a lansat un apel la ajutorul public pentru repatrierea adolescentei românce de etnie romă.Părinţii tinerei au ajuns la Dublin vineri şi sunt consolaţi de poliţie, în timp ce aşteaptă să le fie predat cadavrul fiicei lor. Familia Rostaş trăieşte în sărăcie în România şi nu dispune de banii necesari pentru a plăti repatrierea cadavrului adolescentei. Sunday World a înfiinţat un...

Luni, 06 Februarie 2012, Vizualizari: 24
 

CRIMA DIN IRLANDA: Apel la donaţii pentru repatrierea cadavrului tinerei Mărioara Rostaş

Irlanda refuză să plătească 7.000 de euro pentru a trimite în România cadavrul tinerei Mărioara Rostaş, ucisă în apropiere de Dublin, lansând un apel la ajutorul public pentru repatrierea adolescentei românce de etnie romă.

Luni, 06 Februarie 2012, Vizualizari: 33
 

Meci superb în Turneul celor 6 Naţiuni! Irlanda - Ţara Galilor 21-23

Echipa naţională de rugby a Ţării Galilor a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 23-21 (5-10), reprezentativa Irlandei, în prima etapă a Turneului celor 6 Naţiuni, informează AFP. Punctele învingătorilor au fost marcate de Davies - 2 eseuri, North - un eseu, Halfpenny - o...

Duminica, 05 Februarie 2012, Vizualizari: 16
 

Eugen Cristea a văzut unde s-a filmat «Harry Potter»

A văzut zeci de ţări şi de oraşe până acum şi s-a convins că fiecare are specificul său. Ultima destinaţie bifată - Irlanda . Nu a stat mult, dar suficient cât să-şi facă o idee.

Sambata, 04 Februarie 2012, Vizualizari: 40
 

Start în Turneul celor şase naţiuni! Victorii pentru Franţa şi Anglia

Reprezentativele de rugby ale Franţei şi Angliei au obţinut victorii, sâmbătă, în prima etapă a ediţiei 2012 a Turneului celor Şase Naţiuni, la care mai participă Irlanda , Ţara Galilor, Scoţia şi Italia, informează AFP. Franţa a învins pe teren propriu Italia, scor 30-12, iar...

Sambata, 04 Februarie 2012, Vizualizari: 23
 

A început ediţia 118 a Turneului celor 6 naţiuni. Francezii şi galezii sînt favoriţi

La aproape 3 luni de la terminarea Mondialului de rugby, Turneul celor 6 naţiuni a dat startul ediţiei cu numărul 118. Azi sînt programate două partide, Franţa - Italia (10-3, prima repriză) şi Scoţia - Anglia (19:00), iar mîine se dispută Irlanda - Ţara Galilor (17:00). Toate meciurile sînt pe Dolce Sport. Toate participantele pornesc cu gîndul de a face uitată întrecerea din Noua Zeelandă, cîştigată de gazde. Mari favorite sînt socotite Franţa şi Ţara Galilor. ...

Sambata, 04 Februarie 2012, Vizualizari: 17
 

Începe ediţia 118 a Turneului celor 6 naţiuni. Francezii şi galezii sînt favoriţi

La aproape 3 luni de la terminarea Mondialului de rugby, Turneul celor 6 naţiuni dă startul ediţiei cu numărul 118. Azi sînt programate două partide, Franţa - Italia (16:30) şi Scoţia - Anglia (19:00), iar mîine se dispută Irlanda - Ţara Galilor (17:00). Toate meciurile sînt pe Dolce Sport. Toate participantele pornesc cu gîndul de a face uitată întrecerea din Noua Zeelandă, cîştigată de gazde. Mari favorite sînt socotite Franţa şi Ţara Galilor. ...

Sambata, 04 Februarie 2012, Vizualizari: 35
 
Pagina:1  2  3  4  5  6  7  8  9  10  11 

Info Util

Curs EUR 1 Euro 4.354 lei
Curs USD 1 Dolar SUA 3.2812 lei
Curs GBP 1 Lira sterlina 5.2181 lei

» Curs valutar detaliat

Vremea in Bucuresti
Bucuresti,
Bucuresti, Romania

In general: Cer senin
Temperatura: -8°C

» Vremea in alte zone

Horoscop Berbec
Berbec,
(21.3 - 20.4)

Dragoste: N-ar fi exclus să afli că cineva din anturajul apropiat se confruntă cu o...

» Horoscop pentru toate zodiile




Va recomandam






 

Newsletter

Introduceti aici adresa dumneavoastra de email pentru a primi noutati de la noi:

SONDAJ DE OPINIE

Credeti ca Romania ar trebui sa adopte ACTA?
Da
Nu
Nu sunt sigur/a

Vezi rezultate | Arhiva sondaje

 
Copyright © 2004-2012 PresaOnline.com - Romania
Pagina generata in 0.104s
Articolele si imaginile stirilor care NU au ca sursa "Presaonline.com" sunt © Copyright-ul ziarelor din care au fost preluate.
PresaOnline.com nu raspunde pentru continutul ziarelor, preluat in limita impusa de lege.