STIRI SOCANTE



Va recomandam:

Tehnopol

Netjobs

Cautarea dupa criteriul "civila" a intors 3931 rezultate.

Societatea civilă a tras semnalul de alarmă din cauza nerespectării legii transparenței de către autorități

Potrivit studiilor, prezentate la Timișoara de Asociația „Academia de Advocacy”, problemele de transparență sunt întâlnite mai mult la nivelul primăriei și mai puțin la cel al consiliului județean. Legea aflată în atenția „Coaliției 52”, numele mișcării civice naționale, este cea care a dat și denumirea organizației: Legea 52 din 2003, privind transparența decizională în administrația publică. Conform cifrelor oferite de asociația amintită, prevederile acestei legi sunt...

Joi, 09 Februarie 2012, Vizualizari: 21
 

Săptămâna trecută în Vâlcea, Doar patru cupluri şi-au unit destinele

În perioada 30 ianuarie – 5 februarie a.c., la Biroul de Stare Civilă Râmnicu Vâlcea au fost înregistrate 4 căsătorii. De asemenea, au fost înregistrate 55 de naşteri (din care 27 fete şi 28 băieţi) şi 19 decese. De la începutul anului şi până în prezent au fost înregistrate 231 naşteri, cu cinci mai puţine [...]

Joi, 09 Februarie 2012, Vizualizari: 27
 

Tot mai putini pensionari...

"Iesirile naturale" din sistemul de pensii fac ravagii in judetul Arges. Datele centralizate de Ministerul Muncii arata ca fata de trimestrul III al anului 2010, in 2011 s-a ajuns ca in Arges sa fie cu 1.691 de pensionari mai putini. Este vorba de tot atatea persoane in etate care au trecut in nefiinta in intervalul mentionat.In prezent, numarul pensionarilor argeseni a ajuns la 151.225, ceea ce plaseaza judetul nostru intre primele 10 ca numar de beneficiari ai sistemului de pensii. Pe de alta...

Joi, 09 Februarie 2012, Vizualizari: 15
 

Elodia a murit la Campulung!

Cristian Cioaca poate fi acuzat de omorAvocata familiei Ghinescu, Crina Marinela Radu, s-a prezentat astazi la Oficiul de Stare Civila al Primariei Campulung pentru a ridica certificatul de deces al Elodiei Ghinescu, avocata a carei disparitie a facut atata valva. Documentul trebuie sa fie eliberat de catre municipiul Campulung, intrucat Elodia s-a nascut in capitala Muscelului. „De la data in care s-a hotarat declararea mortii, pe 8 noiembrie anul trecut, instanta din Brasov a trebuit sa afiseze...

Miercuri, 08 Februarie 2012, Vizualizari: 37
 

Candidatul pentru ministru al Comunicatiilor: Textul ACTA are o ambiguitate ce permite suspiciuni privind eventuale abuzuri

Mustea a fost intrebat de parlamentari, la audieri, ce parere are despre ACTA. Razvan Mustea a aratat ca are o opinie personala si nu o pozitie oficiala deoarece deocamdata este doar un candidat pentru functia de ministru. El a precizat ca ACTA este un cord comercial, iar "varful de lance" in privinta acestui document in Romania a fost Ministerul Economiei. "Ca o parere personala, pot sa va spun ca am studiat acest document si consider ca exista intr-adevar o ambiguitate a textului care permite...

Miercuri, 08 Februarie 2012, Vizualizari: 3
 

BENETONE Band sustine si in 2012 cauza Fundatiei Blue Heron 7 februarie 2012. ...

7 februarie 2012. BENETONE Band se alatura si de aceasta data cauzei sustinute de Fundatia Blue Heron si va sustine un concert caritabil in cadrul Valentine's Day Charity Ball, editie ce aniverseaza 10 ani de activitate ai fundatiei. Astfel trupa BENETONE contribuie la strangerea de fonduri pentru programul de burse universitare si dezvoltare personala destinat copiilor orfani sau abandonati din Romania. „Suntem onorati ca putem sustine si in acest an cauza Fundatiei Blue Heron. Nu am ezitat...

Marti, 07 Februarie 2012, Vizualizari: 31
 

CJPC Constanta - Marti, 07 Februarie 2012

In lunile decembrie 2011, ianuarie 2012 la Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Constanta au fost inregistrate peste 50 de reclamatii ale locuitorilor Municipiului Mangalia, persoane fizice si asociatii de proprietari, care au ca subiect nefurnizarea agentului termic de catre SC Callatis Therm SA. In luna decembrie 2011 CJPC Constanta a sanctionat operatorul economic SC Callatis Therm SA pentru nerespectarea clauzelor contractuale conform OG 21/1992 (republicata) Art.7 lit.c lin.3....

Marti, 07 Februarie 2012, Vizualizari: 29
 

Zeci de persoane rămase înzăpezite, salvate din nămeţi

Pompierii militari au acționat cu autospeciala Formațiunii de Apărare Civilă (AFAC), un autovehicul special cu tracțiune 6 x 6, pentru tractarea și repunerea pe carosabil a autoturismelor menționate mai sus, acestea fiind întoarse din drum către Alexandria. Misiunea a fost îngreunată din cauza condițiilor meteo nefavorabile, viscol și ger puternic. În timpul intervenției nu au fost înregistrate victime.Chiar în aceste momente, ora 16.00, se fac eforturi deosebite de către pompierii...

Marti, 07 Februarie 2012, Vizualizari: 49
 

Deţinuţii pun umărul la deszăpezirea unităţilor medicale din Galaţi

Aceleaşi 14 persoane vor continua şi mâine acţiunea de deszăpezire de la Spitalul Militar, iar în funcţie de condiţiile meteorologice şi de solicitări, aceste activităţi pot continua."Participarea persoanelor condamnate la acţiuni de acest gen, are ca scop dezvoltarea spiritului civic şi de echipă şi a sentimentului de apartenenţă la societatea civilă. Persoanele private de libertate pot fi cooptate în acţiuni de voluntariat, cu respectarea prevederilor legale, privind condiţiile...

Marti, 07 Februarie 2012, Vizualizari: 34
 

De mâine încep înscrierile la „Căsătorii pentru o zi”

Sub sloganul „Îndrăgosteşte-te de mine", pe 14 februarie, de „Valentine`s Day", Primăria Râmnicului va celebra „căsătorii pentru o zi". „Primarul Romeo Rădulescu va oficia «căsătoriile pentru o zi» la Casa Căsătoriilor din bulevardul Tudor Vladimirescu, nr. 15. Înscrierile se fac în perioada 8 - 13 februarie, la sediul Biroului de Stare Civilă din strada Regina Maria nr. 6 (fostul sediu al Băncii Naţionale). Condiţiile ce trebuie îndeplinite de «mirii» zilei de 14 februarie...

Marti, 07 Februarie 2012, Vizualizari: 28
 
Pagina:1  2  3  4  5  6  7  8  9  10  11 

Info Util

Curs EUR 1 Euro 4.3554 lei
Curs USD 1 Dolar SUA 3.2813 lei
Curs GBP 1 Lira sterlina 5.1952 lei

» Curs valutar detaliat

Vremea in Bucuresti
Bucuresti,
Bucuresti, Romania

In general: Cer senin
Temperatura: -14°C

» Vremea in alte zone

Horoscop Varsator
Varsator,
(20.1 - 18.2)

Dragoste: Uneori chiar ai nevoie de un baros ca să spargi o nucă, căci uneori nucile...

» Horoscop pentru toate zodiile




Va recomandam






 

Newsletter

Introduceti aici adresa dumneavoastra de email pentru a primi noutati de la noi:

SONDAJ DE OPINIE

Credeti ca Romania ar trebui sa adopte ACTA?
Da
Nu
Nu sunt sigur/a

Vezi rezultate | Arhiva sondaje

 
Copyright © 2004-2012 PresaOnline.com - Romania
Pagina generata in 0.11s
Articolele si imaginile stirilor care NU au ca sursa "Presaonline.com" sunt © Copyright-ul ziarelor din care au fost preluate.
PresaOnline.com nu raspunde pentru continutul ziarelor, preluat in limita impusa de lege.