Auzim atat de multe despre mostenitorii (?) "de drept", ai unor proprietati imobiliare cu valoare istorica, patrimoniala sau sentimentala . Cand a aparut legea care permite restituirea proprietatilor catre urmasii mostenitorilor de drept m-am bucurat, sperand ca astfel se va curma nepasarea guvernelor bolsevice de pana la 1990, care au tratat cu indolenta si dispret relicvele istoriei noastre, pe motiv ca acestea au apartinut unor fosti boieri care erau considerati "dusmani ai poporului". Acum insa constatat cu dezgust, ca daca bolsevicii au folosit fostele palate si conace boieresti drept sedii ale unor institutii mai mult sau mai putin oficiale, institutii care nu au tratat cu respect aceste foste resedinte nobiliare ale celor care au facut istoria Moldovei, ci le-au folosit doar drept sedii, dar le-au conservat totusi pentru a le putea folosi. Noii proprietari in care dupa revolutie eu imi pusesem toata nadejdia, sperand ca vor face ceea ce nu au facut institutiile comuniste s-au dovedit insa nedemni de numele stramosilor lor, caci au tratat aceste foste resedinte ale stramosilor lor, de unde le-a venit "din senin" aceasta (nemeritata) mostenire, ca un castig la Loto, si in loc de a pomeni pe acei stramosi (prin pastrarea si refacerea imobilelor mostenite), ei au procedat exact invers, facandu-i pe aceastia sa se rasuceasca in mormant, caci dorinta celor care le-a ctitorit a fost ca aceste cladiri sa supravietuiasca cat mai mult . Dar pe cei care s-au dovedit "mostenitori cu acte", (de fapt doar niste "renegati"), ale acestor edificii, de obicei nu se dovedesc nici patrioti cum au fost stramosii lor, nici recunoscatori pentru averea venita din senin, si nici buni crestini, caci nu este deloc o fapta crestineasca sa batjocuresti o mostenire, distrugand-o pentru "trei zeci de arginti". Este adevarat, ca au existat si cazuri cand asemenea mostenitori s-au dovedit demni de stra-mosii lor, precum arhitectul Serban Sturza, care a mostenit maretul conac al vrednicului de pomenire boier si om politic P.P. Carp, pe care l-a renovat in mare parte, investitnd enorm si pe care doreste a-l redea circuitului cultural si turistic, sau a mostenitoarei castelului Sturdza de la Miclauseni care a donat celebrul castel mitropoliei Moldovei si Bucovinei, pentru a deveni manastire si fundtie social-culturala, dar pacat ca asemenea cazuri, sunt tocmai exceptiile care confirma regula. Astfel imi amintesc despre ruinele unui vechi conac-han de langa Dolhesti (jud. Suceava), care apartinuse boierilor Ravtivanu, ale carui ruine din vecinatatea caii ferate Pascani-Iasi, care au supravietuit intreaga perioada a comunismului, o data intrate pe mana unor asa-zisi mostenitori, in loc sa fie consolidate si unde se putea instala o locuinta, o pensiune sau macar o carciuma, au fost lichidate total, lichidandu-se si eliminandu-se orice urme, terenul recuperat fiind transformat in teren arabil . Dar asemenea tampenie numai in tara noastra se poate imagina. In tari ca Spania exista ruine a unor castele vechei de 1000-2000 ani, in Germania (inclusiv cea comunista) la fel ca in Cehia, Slovacia, Polonia au supravietuit o multime de asemenea conace, dar la noi, doar asta inteleg asemenea mostenitori din democratie, de parca in celelalte tari nu exista democratie . Si din acest motiv mi-e rusine ca sunt de aceeasi etnie cu asemenea asa-zisi romani, de fapt niste venetici lacomi, fara suflet si fara Dumnezeu, atat de avizi dupa bani si fara frica ca sufletele stramosilor acum "deposedati de mandria vietii lor pamantesti" ii vor blestema si le va merge in viitor, tot asa cum i-au tratat si ei pe cei care au ctitorit aceste edificii, care ar trebui sa ramana semne ale trecerii istoriei peste aceste pamanturi, caci o tara fara istorie nici nu trebuie sa existe . Aceste ruine se pot reface, iar in lipsa banilor se pot vinde unor cumparatori, cu conditia refacerii conacului, astfel mostenitorii pot avea constiinta impacata ca si-a facut datoria fata de ctitori si stramosii de la care au "mostenit" aceste valori, de la care s-au ales cu un profit desi nu are nici un merit . Eugen Suceveanu