Gloria locală e fudul ”Pentru că ştiu că stă rău cu nervii, vă subliniez, băi, cititorilor, fanii mei, şi nu numai, chiar şi ai lui Comornic, Enache, Ursulescu sau Nichita, că aceste materiale este o ficţiune. Un produs al imaginaţiei mele de geniu şi că orice asemănare cu personaje reale este absolut coincidenţială. Niște pamfletaşe, dacă vreţi. Comentariile e de prisos, pentru că nu se egzistă!” (Marin Ifrim - Jurnalul de Vrancea) Gloria locală de la Buzău Gloria locală respectă regula. El ştie că nu-i prost destul dacă nu e şi fudul. În această privinţă, sunt de apreciat calităţile sale dobândite din naştere. Când e vorba de fudulie, prostul este serios, devotat şi romantic. Păcat că, atunci când se adresează el opiniei publice, etalându-şi talentul de lup moralist, prost vorbitor de limba română, nu-i puteţi vedea privirea tandră de viţel la poarta nouă. Cu siguranţă, Gloria locală, care ne ţine lecţii scrise de morală, mă rog, precum lupul, este cel mai în vârstă viţel de la poarta nouă a oraşului cu o mie de ferestre. Nu există niciun dubiu că viţel o să şi iasă la pensie, un moment de euforie, după cum declara la lansarea unui prieten de-al său politician și scriitor consacrat, la rândul lui, glorie locală. Zicea el că lansarea respectivului a generat un moment de euforie în oraş! Desigur, a încurcat termenii, dar nu a fost departe de realitate… Până nu demult, Gloria locală se fudulea pe la toate colţurile cu aventurile sale erotice în biblioteca în care lucrează. Până atunci, nu am ştiut că dumnealui e tare-n fustă, ca să nu zic altfel. În altă ordine de idei, în ultimele zile, Gloria locală se face closet cum că ar fi luat un premiu Opera Omnia, nu știu de la care primărie din giudețul Cucuieții din Dealul Sărat. Hai, bre, infirmică, chiar crezi că ne duci cu cioara vopsită? Pe lângă faptul că-i fudul, Gloria locală este şi mocangiu. Pentru el, o mai veche deviză comunistă este valabilă şi astăzi. Dacă nu curge, pică! Ehei, când era tare prietenul politician, era, cum să zic, altă viaţă! Gloria locală arată în permanenţă ca un om răcit. Cum să zic, îi curg tot timpul mucii. Fie după o fustă, fie după o dudă, fie după o manglă mică. Când pe o nară, când pe alta. Din acest motiv, a fost la un pas de a fi recrutat de o şcoală de popi. Dacă vorbeşte aşa de bine pe nas, vă imaginaţi cum cântă! Strună. Gloria locală e şi halangiu. În limbajul meu, vrea tot timpul halca cea mare. El, el, numai el! Papă tot. S-ar putea să fie şi extrem de sensibil, pentru că îi curg mucii din orice şi la oricine. Vă imaginaţi cum arată un prost fudul căruia îi curg mucii după pipiţe? Dar, din câte înţeleg, mocangeala îl întărâtă cel mai tare! Gloria locală face tot timpul pe cocoşul. El e cel mai tare. În prostie? Da, nu are rival. El îi sparge pe toţi la nas. Nu contează poziţia socială, funcţia, partidul, strada pe care locuieşti! Nu conteazăăăă, şpaga să iasă! Cine nu iese la interval, are de-a face cu dumnealui! Vine vorba, pentru că, în realitate, îi curg doar mucii. Ador momentele în care prostul, care este şi fudul, îl imită pe cocoş la mers. Merge precum cocoşul, ţanţoş de dă în gropi, şi face precum curcanul. Crede, în prostia lui, că ne oftică pentru că nu avem mărgele ca ale lui! Să auzi şi să nu crezi! Aţi văzut cum face prostul în exerciţiul funcţiunii? Cum îşi umflă el boticul şi cum îşi scoate din orbite ochişorii lui ca de faianţă spartă? În astfel de momente, seamănă izbitor de mult cu Zdreanţă. Potaia care, deşi umbla cu raţa-n gură, se jura că nu fură! Spiritul mocangelii este cel care-l animă pe Gloria locală. Dacă nu-i dai, face baltă de bale în jurul său. Dacă-l refuzi, face spume! Oare cum se manifestă când se oftică pe bune? Se zice că nu e bine să te pui cu Gloria locală. Nu de alta, dar îţi pierzi vremea de pomană. De câte ori scrie cineva de un prost sau de un mocangiu, dumnealui se repede la oglindă. Ca să se privească, evident. După care, apucat de pandaliile recunoaşterii, se lamentează: “Nu, nu sunt eu”. Prostul nu e fudul destul dacă nu e şi teribilist de doi lei…