STIRI SOCANTE



Va recomandam:

Tehnopol

Netjobs

Stiri din Social

feed feed
Luni, 30 Ianuarie 2012

Adrian Năstase, despre condamnare: "Acesta a fost obiectivul lui Băsescu, din 2005"

Adrian Năstase a fost condamnat astăzi la doi ani de închisoare cu executare, dar decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs. Fostum prim-ministru a spus că acesta a fost obiectivul preşedintelui Traian...

 
Luni, 30 Ianuarie 2012

20 de școli au fost închise din cauza gerului

Elevii din 20 de școli din țară sunt nevoiți să renunțe la cursuri din cauza gerului, iar în alte unități de învățământ programul a fost redus.

 
Luni, 30 Ianuarie 2012

"Las Fierbinţi”, un nou serial de comedie

Printre noutățile primăverii la Pro Tv se număra și un serial de comedie. ”Las Fierbinti” va aduce telespectatorilor Pro Tv comedie pură.

 
Luni, 30 Ianuarie 2012

Care este tehnocratul cu cele mai mari şanse de a deveni prim-ministru după Boc

Cu o clasă politică tot mai contestată şi măcinată de lupte interne, românii par să îmbrăţiseze tot mai mult varianta tehnocraţiei-sistem de guvernare în care rolul de conducere şi decizie ar fi luat nu de blamaţii politicieni, ci de intelectuali specialişti în diferite domenii. O astfel de soluţie ar scăpa turma lui Boc şi Băsescu şi ar ţine la distanţă de ciolan avida Opoziţie. În plus, tehnocraţii ar putea să...

 
Luni, 30 Ianuarie 2012

Petrecere de pomină la Bușteni. Uite cum se încing la horă Jeffrey Franks și Sorin Blejnar | VIDEO

Petrecere de pomină la Bușteni, unde au participat Jeffrey Franks, Sorin Blejnar și primarul localității. Cele trei personalități au fost contaminate de dansurile și de voia bună, duminică seara.

 
Luni, 30 Ianuarie 2012

O femeie s-a aruncat la metrou la Big Berceni

O femeie s-a aruncat în urmă cu câteva minute sub roţile metroului, în staţia Big Berceni. La această oră, echipele de salvare încearcă să-i scoată trupul de sub tren şi circulaţia este blogată pe sensul sintre Unirii către IMGB....

 
Luni, 30 Ianuarie 2012

Adrian Năstase, condamnat la 2 ani de puşcărie cu executare în dosarul ”Trofeul Calităţii”

Fostul prim-ministru PSD Adrian Năstase, a fost condamnat în urmă cu câteva minute la 2 ani de puşcărie cu executare în dosarul denumit generic ”Trofeul Calităţii”.

 
Luni, 30 Ianuarie 2012

Opoziția va intra în grevă prlamentară

Liderul PNL, Crin Antonescu, a anunțat astăzi că Opoziția va intra în gervă parlamentară. Decizia a fost luată în cadrul unei reuniuni a liberalilor, fiind votată cu 33 de voturi pentru și 28 împotriva.

 
Luni, 30 Ianuarie 2012

Opoziția va intra în grevă parlamentară

Liderul PNL, Crin Antonescu, a anunțat astăzi că Opoziția va intra în gervă parlamentară. Decizia a fost luată în cadrul unei reuniuni a liberalilor, fiind votată cu 33 de voturi pentru și 28 împotriva.

 
Luni, 30 Ianuarie 2012

Şoferul arestat pentru că a distrus nouă maşini era drogat

Şoferul care a lovit, săptămâna trecută, nouă maşini în Bucureşti şi s-a izbit de un stâlp, consumase droguri, au constatat medicii de la ILML care au analizat probele de sânge ale bărbatului. El a fost prins numai după ce...

 
Luni, 30 Ianuarie 2012

Ţipete diabolice şi panică în casa "Mireasă pentru fiul meu"! Vezi ce a păţit una dintre concurente!

În casa "Mireasă pentru fiul meu", o linişte mormântală s-a aşternut pentru câteva clipe. Toată lumea a înlemnit la auzul unui ţipăt puternic.

 
Luni, 30 Ianuarie 2012

Corneluş Dinu, fotograf de ocazie pentru soţie

Chiar dacă şi-ar fi putut permite cu lejeritate maximă un weekend ca-n poveşti, undeva, la munte, Corneluş Dinu, fiul oficialului dinamovist Cornel Dinu, a preferat o altfel de distracţie.

 
Luni, 30 Ianuarie 2012

Minerii din Gorj, în concediu de odihnă din cauza gerului

Cei mai mulți dintre minerii din județul Gorj vor intra în perioada imediat următoare în concediu de odihnă, din cauza temperaturilor foarte scăzute.

 
Luni, 30 Ianuarie 2012

O maşină de lux a ars ca o torţă în cartierul Floreasca!

O maşină de lux a luat foc ieri noapte în Capitală, în cartierul Floreasca. Pomperii de la ISU „Dealu Spirii”au invervenit imediat, aşa că autoturismul a fost distrus doar parţial.

 
Luni, 30 Ianuarie 2012

Bucureştenii pot plăti călătoria cu metroul prin sms

Călătoreşti frecvent cu metroul? Ai rămas fără bani şi nu ai cu ce sa cumperi o cartelă? Salvarea ta vine de la un simplu SMS. Dacă eşti client Vodafone, trimiţi un mesaj la numărul 7477, costul unei călătorii fiind de 0,5 euro...

 
Luni, 30 Ianuarie 2012

GHID DE SUPRAVIEŢUIRE pe un GER DE CRAPĂ PIETRELE

Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei o serie de măsuri pentru a evita evitarea neplăcerile sau chiar problemele serioase create de temperaturile extrem de scăzute din următoarea perioadă de timp.

 
Luni, 30 Ianuarie 2012

Bilanţ tragic! În doar 24 de ore, 4 oameni au murit din cauza gerului!

Din cauza temeperaturilor extrem de scăzute, patru persoane şi-au pierdut viaţa, iar numărul oamenilor fără adăpost care au fost transportate de către serviciile de ambulanţă şi echipajele SMURD la unităţile sanitare şi în...

 
Luni, 30 Ianuarie 2012

Acupunctura, bună pentru orice

Acupunctura reprezintă o terapie alternativă care ține de medicina energetică tradițională chineză și este o tehnică nu opusă, ci complementară medicinei tradiționale. Acupunctura funcționează pe principiul existenței în corp a 12 meridiane pereche, doua nepereche și multe alte puncte care se pot înțepa cu un scop. Se spune că orice boală este generată de o lipsă sau de un exces de energie. În cazul în care apare un...

 
Luni, 30 Ianuarie 2012

Englezul reţinut pentru pornografie a fost arestat

Cetăţeanul britanic Charles Fletcher, în vârstă de 35 de ani reţinut ieri de âDIICOT sub acuzaţia de pronografie infantilă, după ce acesta ar fi publicat pe internet fotografii şi filmuleţe pornografice care aveau protagonişti...

 
Luni, 30 Ianuarie 2012

Situaţia traficului rutier: ce drumuri mai sunt închise

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române anunţă că că în această dimineață, traficul rutier este închis în judeţul Giurgiu, pe DN5A între localităţile Isvoarele şi Mironeşti. Rămân închise circulaţiei rutiere, un număr de 10 drumuri...

 

Info Util

Curs EUR 1 Euro 4.3554 lei
Curs USD 1 Dolar SUA 3.2813 lei
Curs GBP 1 Lira sterlina 5.1952 lei

» Curs valutar detaliat

Vremea in Bucuresti
Bucuresti,
Bucuresti, Romania

In general: Cer senin
Temperatura: -14°C

» Vremea in alte zone

Horoscop Taur
Taur,
(21.4 - 21.5)

Dragoste: Te aşteaptă o zi bună în plan sentimental. Farmecul personal este la...

» Horoscop pentru toate zodiile




Va recomandam






 

Newsletter

Introduceti aici adresa dumneavoastra de email pentru a primi noutati de la noi:

SONDAJ DE OPINIE

Credeti ca Romania ar trebui sa adopte ACTA?
Da
Nu
Nu sunt sigur/a

Vezi rezultate | Arhiva sondaje

 
Copyright © 2004-2012 PresaOnline.com - Romania
Pagina generata in 0.643s
Articolele si imaginile stirilor care NU au ca sursa "Presaonline.com" sunt © Copyright-ul ziarelor din care au fost preluate.
PresaOnline.com nu raspunde pentru continutul ziarelor, preluat in limita impusa de lege.