Stiri din - Politica



Joi, 27 Aprilie 2017, Ora 11:30

Legea care interzice condamnaţilor penal să fie membri ai Guvernului, din nou în dezbaterea CCR

Legea care interzice condamnaţilor penal să fie membri ai Guvernului, din nou în dezbaterea CCR

Curtea Constituţională reia în dezbatere, joi, deja pentru a patra oară, sesizarea Avocatului Poporului faţă de legea care le interzice persoanelor condamnate penal să ocupe funcţii în guvern, cea care l-a împiedicat pe liderul PSD să devină premier, astă iarnă.

Decizia a mai fost amânată în şedinţele din 7 martie, 21 martie şi 4 aprilie, iar preşedintele CCR, Valer Dorneanu a declarat că aceasta este cea mai grea soluţie pe care Curtea a avut-o de dat până acum: „E nevoie de mai mult studiu. S-au avansat până acum mai multe soluţii, care niciuna dintre ele nu întrunea o majoritate decizională şi atunci acum ne-am cam apropiat de două variante care vor fi posibil de ajuns la o concluzie cu ele. E cea mai grea soluţie pe care am avut-o de dat până acum, pentru că problemele sunt mai ales de apreciere politică", a declarat Valer Dorneanu, după şedinţa care a avut loc în data de 21 martie.
Liviu Dragnea ispăşeşte în prezent condamnarea de doi ani de închisore cu suspendar pentru fraude electorale. Sentinţa în cauză a fost atacată de liderul PSD pentr-o cale excepţională însă a fost respinsă în cursul acestei săptămâni de Înalta Curte.

Legea a fost reclamată la Curtea Constituţională de Victor Ciorbea (Avocatul Poporului), în luna ianuarie, la scurt timp după instalarea cabinetului condus de Sorin Grindeanu.

Sursa: PresaOnline.com

-->

 

 

Comentarii

Adauga un comentariu
Adauga un comentariu





Alte stiri din "Politica"

Raluca Turcan a anunțat că va candida pentru funcția de prim-vicepreședinte al PNL

Politica - Raluca Turcan a anunțat că va candida pentru funcția de prim-vicepreședinte al PNL

Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a anunțat că va candida pentru funcția de prim-vicepreședinte al partidului.    Citește mai departe...

Luni, 29 Mai 2017, Vizualizari: 24
 

Merkel anunţă o RUPTURĂ între SUA şi Europa. Prima reacţie a preşedintelui Iohannis

Politica - Merkel anunţă o RUPTURĂ între SUA şi Europa. Prima reacţie a preşedintelui Iohannis

Presedintele Klaus Iohannis nu s-a aratat ingrijorat cu privire la avertismentul cancelarului german Angela Merkel ca europenii "trebuie sa-si ia soarta in propriile maini" pentru nu se mai pot baza pe americani. Citește mai departe...

Luni, 29 Mai 2017, Vizualizari: 65
 

Iohannis avertizează: Legea salarizării e un proiect de care va răspunde, integral şi definitiv, PSD

Politica - Iohannis avertizează: Legea salarizării e un proiect de care va răspunde, integral şi definitiv, PSD

Legea salarizării este un proiect de care va răspunde, integral şi definitiv, PSD. O spune preşedintele Klaus Iohannis, care sugerează că NU va interveni pe forma proiectului care va primi votul Parlamentului.   Citește mai departe...

Luni, 29 Mai 2017, Vizualizari: 41
 

Iohannis: Legea salarizării este un proiect PSD! Așteptarea să modific eu ceva mi se pare exagerată

Politica - Iohannis: Legea salarizării este un proiect PSD! Așteptarea să modific eu ceva mi se pare exagerată

Legea salarizării este un proiect de care va răspunde, integral şi definitiv, PSD. O spune preşedintele Klaus Iohannis, care sugerează că NU va interveni pe forma proiectului care va primi votul Parlamentului.   Citește mai departe...

Luni, 29 Mai 2017, Vizualizari: 42
 

Graţierea, adoptată tacit în Senat. Proiectul merge la Camera Deputaţilor

Politica - Graţierea, adoptată tacit în Senat. Proiectul merge la Camera Deputaţilor

Proiectul de lege pentru grațierea unor pedepse și a unor măsuri educative privative de libertate a fost adoptat tacit de Senat, după ce termenul pentru dezbatere și aprobare s-a împlinit la data de 23 mai. Citește mai departe...

Luni, 29 Mai 2017, Vizualizari: 59
 

Dan Dungaciu: Republica Moldova. Cele cinci scenarii determinate de legătura Platotniuc-Dodon

Politica - Dan Dungaciu: Republica Moldova. Cele cinci scenarii determinate de legătura Platotniuc-Dodon

Dan Dungaciu a scris o amplă analiză despre viitorul Republicii Moldova, în funcţie de legătura dintre preşedintele Igor Dodon şi oligarhul Vlad Plahotniuc. Astfel, în textul publicat în Adevarul, Dan Dungaciu dezbate pe larg, cinci scenarii.  Citește mai departe...

Luni, 29 Mai 2017, Vizualizari: 59
 

Iohannis a trimis la reexaminare legea privind trimisul Guvernului la Curtea de Justiţie a UE

Politica - Iohannis a trimis la reexaminare legea privind trimisul Guvernului la Curtea de Justiţie a UE

Președintele Klaus Iohannis solicită Parlamentului reexaminarea legii prin care agentul guvernamental pentru Curtea de Justiție a Uniunii Europene, precum și pentru Curtea de Justiție a Asociației Europene a Liberului Schimb este numit și eliberat din funcție de ministrul delegat pentru Citește mai departe...

Luni, 29 Mai 2017, Vizualizari: 46
 

Eugen Nicolăescu şi-a înaintat demisia din Parlament, după ce a fost numit viceguvernator BNR

Politica - Eugen Nicolăescu şi-a înaintat demisia din Parlament, după ce a fost numit viceguvernator BNR

Deputatul PNL Eugen Nicolăescu și-a înaintat demisia, începând cu data de 1 iunie, din Parlament, după ce a fost numit viceguvernator al Băncii Naționale a României (BNR). Citește mai departe...

Luni, 29 Mai 2017, Vizualizari: 45
 

Ana Maria Pătru acuză SIVECO: Irina Socol era apropiată de SRI. Câştiga toate licitaţiile

Politica - Ana Maria Pătru acuză SIVECO: Irina Socol era apropiată de SRI. Câştiga toate licitaţiile

Fost sefa a Autoritatii Electorale Permanente, care la vremea alegerilor prezidentiale din 2009 era vicepresedinte al autoritatii, a transmis luni o scrisoare Comisiei de ancheta parlamentara privind turul al doilea din scrutinul prezidential din 2009 in care sustine ca este suspect cum firma Citește mai departe...

Luni, 29 Mai 2017, Vizualizari: 50
 

S-a decis ziua în care George Maior va fi audiat în comisia de anchetă a alegerilor prezidenţiale

Politica - S-a decis ziua în care George Maior va fi audiat în comisia de anchetă a alegerilor prezidenţiale

Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Maior, va fi audiat în data de 12 iunie de comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009, a anunțat, luni, președintele comisiei, Mihai Fifor, anunţă Agerpres. Citește mai departe...

Luni, 29 Mai 2017, Vizualizari: 47
 

Alte stiri din ziarul "PresaOnline.com"

Info Util

Curs EUR 1 Euro 4.5637 lei
Curs USD 1 Dolar SUA 4.0822 lei
Curs GBP 1 Lira sterlina 5.2420 lei

» Curs valutar detaliat

Vremea in Bucuresti
Bucuresti,
Bucuresti, Romania

In general: Cer partial innorat
Temperatura: 24°C

» Vremea in alte zone

Horoscop Taur
Taur,
(21.4 - 21.5)

CARIERA: Este posibil sa va confruntati cu o situatie noua la locul de munca, pentru...

» Horoscop pentru toate zodiile

Va recomandam


Va recomandam



 

Newsletter

Introduceti aici adresa dumneavoastra de email pentru a primi noutati de la noi:

SONDAJ DE OPINIE

Considerati ca in Romania in procesul de justitie se fac abuzuri?
Da
Nu
Nu stiu

Vezi rezultate | Arhiva sondaje

 
Copyright © 2004 - 2012 PresaOnline.com - Romania
Pagina generata in 0.188s
Articolele si imaginile stirilor care NU au ca sursa "Presaonline.com" sunt © Copyright-ul ziarelor din care au fost preluate.
PresaOnline.com nu raspunde pentru continutul ziarelor, preluat in limita impusa de lege.