Stiri din - Evenimente



Joi, 13 Aprilie 2017, Ora 11:59

Rusia a blocat rezoluţia ONU referitoare la Siria

Rusia a blocat rezoluţia ONU referitoare la Siria

Rusia a blocat, în cadrul Consiliului de Securitate ONU, un proiect de rezoluţie care condamna atacul chimic din Siria. Cele trei state care au prezentat Proiectul de rezoluţie, au blamat decizia Rusiei, fiind deja a opta oară cand Rusia îşi apără aliatul în Consiliul de Securitate.  Se pare că proiectul de rezoluţie în cauză, care ar susţine o investigaţie pe teren desfăşurată de Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice, ar fi solicitat Guvernului sirian să ofere informaţii militare, jurnale de zbor din ziua atacului, dar şi acces la bazele aeriene.

Administraţia Donald Trump susţine că regimul de la Damasc este autorul atacului chimic din provincia Idlib, soldat cu 89 de persoane decedate. În replică la acest atac, armata americană a lansat un atac cu rachete asupra unei baze militare din Siria. Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, a declarat că Administraţia Bashar al-Assad nu a comis niciun atac chimic şi a a cerut o anchetă independentă, în opinia lor nefiind posibil ca puterile occidentale sa găsească vinovaţii atât de repede.

Statele Unite şi alte ţări occidentale acordă susţinere insurgenţilor aflaţi în conflict cu regimul Bashar al-Assad, în timp ce Rusia şi Iranul sunt principalii susţinători ai Administraţiei autoritariste de la Damasc.

Sursa: PresaOnline.com

-->

 

 

Comentarii

In urma atacului cu rachete al bazei militare SUA ar trebui sa isi asume si asasinatele ulterioare ale statului islamic. Dece nu o face ? Sigur condamn orice agresiune impotriva omului si in mod deosebit a civililor si cineva trebuie sa plateasca pentru atacul chimic, dar cine este acel agresor ? Cine are arme chimice dovedite ? Esista o persoana si organizatie, ei trebuie judecati si condamnati, crima cu alte crime nu este o solutie si nici compromis.

Adaugat Marti, 18 Aprilie 2017 de Orleanu (Guest)

Romania stat suveran , national , independent , indivizibil oare ce ii opreste pe yankei sa lanseze tot 59 de rachete ( sau chiar mai multe ) si asupra pozitiilor ISIS ?? ( din Siria ) sau fiind inventia lor ii protezeaza ?? nu e "cusuta " cu ata alba atitudinea yankeilor ??

Adaugat Vineri, 14 Aprilie 2017 de Georgescu Viorel (Guest)
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu





Alte stiri din "Evenimente"

Taximetriştii protestează în faţa Guvernului

Evenimente - Taximetriştii protestează în faţa Guvernului

Taximetriştii şi transportatorii rutieri membri ai Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) protestează pe 26 şi 27 aprilie în faţa Guvernului. Confederaţia a anunţat marţi că acest protest are loc pentru a cere scoaterea în afara legii a platformelor tehnologice de tip UBER care ar presta servicii de taximetrie în mod neautorizat şi nefiscalizat, dar şi pentru a cere...

Miercuri, 26 Aprilie 2017, Vizualizari: 119
 

Ultimatum CEDO: România are 6 luni pentru remedierea condiţiilor din închisori

Evenimente - Ultimatum CEDO: România are 6 luni pentru remedierea condiţiilor din închisori

CEDO a constatat că situaţia din închisorile din România contravine Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului şi a dat un ultimatum statului român ca în termen de şase luni să prezinte un calendar precis pentru punerea în aplicare a măsurilor potrivite în vederea rezolvării problemelor constatate. Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a decis aplicarea procedurii pilot împotriva...

Miercuri, 26 Aprilie 2017, Vizualizari: 79
 

A închiriat un apartament pentru a se sinucide

Evenimente - A închiriat un apartament pentru a se sinucide

O tânără în vârstă de 30 de ani s-a aruncat în gol, luni seară, de la etajul 7 al unui bloc aflat într-o zonă rezidenţială a oraşului Iaşi. Echipajul de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Iaşi care a sosit la locul faptei a efectuat manevre de resuscitare însă nu i-au mai putut salva viata. Potrivit celor relatate de martori, femeia a închiriat apartamentul şi abia se...

Marti, 25 Aprilie 2017, Vizualizari: 323
 

Contestaţia la executare, depusă de Liviu Dragnea, a fost respinsă

Evenimente - Contestaţia la executare, depusă de Liviu Dragnea, a fost respinsă

Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins, luni, contestaţia de executare formulată de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, în dosarul Referendumului, cauză în care a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. Liviu Dragnea a contestat, printr-o cale extraordinară de atac, decizia de condamnare, acesta fiind condamnat definitiv pe 22 aprilie 2016 la doi ani...

Luni, 24 Aprilie 2017, Vizualizari: 217
 

Noi dezvăluiri după avalanşa din Retezat

Evenimente - Noi dezvăluiri după avalanşa din Retezat

Jandarmii montani şi salvamontiştii au reuşit să coboare de pe munte, ieri seară, trupurile celor doi copii morţi în avalanşa din Munţii Retezat, Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi. Acestea au fost predate Serviciului de Medicină Legală. Operaţiunea de recuperare a durat aproape 11 ore  şi la ea au participat peste 20 de jandarmi şi salvamontişti montani: ”Încă de la primele ore ale dimineţii de 23...

Luni, 24 Aprilie 2017, Vizualizari: 412
 

Aur pentru Cătălina Ponor la bârnă

Evenimente - Aur pentru Cătălina Ponor la bârnă

Cătălina Ponor a obţinut medalia de aur, iar Larisa Iordache a primit bronzul în finală la bârnă de la Campionatele Europene individuale de la Cluj-Napoca. Medalia de argint i-a revenit sportivei olandeze Eythora Thorsdottir. La încheiere evoluției la bârnă, după aterizare, Cătălina Ponor a izbucnit în lacrimi. Acesta este cel de-al cincilea titlu european pentru gimnastă. Campionatele...

Luni, 24 Aprilie 2017, Vizualizari: 164
 

Tragedie în Retezat. Doi copii au murit

Evenimente - Tragedie în Retezat. Doi copii au murit

Şapte persoane au fost surprinse sâmbătă de o avalanșă în Munții Retezat, în județul Hunedoara, autoritățile confirmând decesul a doi copii, de 13 și 14 ani.   În dimineaţa zilei de sâmbătă, şapte turişti, care făceau parte dintr-un grup de 51 de persoane, preponderent copii, au pornit spre vârful Peleaga, și au fost prinși de avalanșă în jurul orei 14.00, pe...

Sambata, 22 Aprilie 2017, Vizualizari: 340
 

Bază din Afganistan, luată cu asalt de talibani

Evenimente - Bază din Afganistan, luată cu asalt de talibani

Mai mult de 50 de soldați şi-au pierdut viaţa vineri în Afganistan, după ce o bază militară din nordul țării a fost atacată de militanți talibani, a anunțat un responsabil militar citat de DPA. Atacul a avut loc în apropierea localitatii Mazar-i-Sharif, situată langă graniţa dintre Afganistan si Uzbekistan.   Militantii talibani au lansat o rachetă asupra porţii bazei militare, înainte de a...

Sambata, 22 Aprilie 2017, Vizualizari: 404
 

Din nou iarnă! Ninsori abundente

Evenimente - Din nou iarnă! Ninsori abundente

În România este din nou iarnă, ninge şi viscoleşte aproape în toată ţara. Circulația a fost dată peste cap,  fiind întreruptă pe mai multe drumuri naţionale din cauza ninsorii și a viscoluluii iar meteorologii au emis un cod portocaliu de vreme rea.   Zeci de localități au rămas fără curent electric, mai multi copaci au căzut peste maşini iar circulaţia rutieră se desfăşoară...

Vineri, 21 Aprilie 2017, Vizualizari: 300
 

Teroare în Franţa: Atac armat pe Champs-Élysée

Evenimente - Teroare în Franţa: Atac armat pe Champs-Élysée

Mai multe focuri de arma s-au auzit, joi seară, pe celebra arteră Champs-Elysees din centrul Parisului. În urma unui atac, trei poliţişti au fost împuşcaţi, unul dintre ei pierzându-şi viaţa. Ceilalţi doi au fost răniţi iar atacatorul a fost neutralizat.    Imediat după atac bulevardul Champs-Elysees a fost închis, iar Politia a îndeamnat populaţia să evite zona. Acest atac a avut...

Vineri, 21 Aprilie 2017, Vizualizari: 448
 

Alte stiri din ziarul "PresaOnline.com"

Info Util

Curs EUR 1 Euro 4.5355 lei
Curs USD 1 Dolar SUA 4.1620 lei
Curs GBP 1 Lira sterlina 5.3378 lei

» Curs valutar detaliat

Vremea in Bucuresti
Bucuresti,
Bucuresti, Romania

In general: Cer senin
Temperatura: 23°C

» Vremea in alte zone

Horoscop Leu
Leu,
(23.7 - 21.8)

CARIERA: Satisfactia muncii implinite creste in aceasta perioada. Culegeti roade...

» Horoscop pentru toate zodiile

Va recomandam


Va recomandam



 

Newsletter

Introduceti aici adresa dumneavoastra de email pentru a primi noutati de la noi:

SONDAJ DE OPINIE

Sunteti de acord cu suspendarea lui Klaus Johannis?
Da
Nu
Nu stiu

Vezi rezultate | Arhiva sondaje

 
Copyright © 2004 - 2012 PresaOnline.com - Romania
Pagina generata in 0.171s
Articolele si imaginile stirilor care NU au ca sursa "Presaonline.com" sunt © Copyright-ul ziarelor din care au fost preluate.
PresaOnline.com nu raspunde pentru continutul ziarelor, preluat in limita impusa de lege.