Stiri din - Evenimente



Sambata, 28 Ianuarie 2017, Ora 13:21

Presedintele CEDO il contrazice pe Klaus Johannis in privinta gratierii

Presedintele CEDO il contrazice pe Klaus Johannis in privinta gratierii

Preşedintele Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO), Guido Raimondi, recomandă României să ia exemplul Italiei pentru rezolvarea problemelor din penitenciare, respectiv sa adopte o lege a gratierii. Afirmaţia a fost făcută vineri, în discursul său de la începutul de an judiciar.

"Mai întâi, în privinţa Ungariei şi României, unde numărul cazurilor a crescut cu 95% respectiv 108% în 2016, această situaţie vizând cauze legate de condiţiile de detenţie. Indiscutabil, acestea sunt cazuri prioritare, pentru că au intrat sub incidenţa Articolului 3 din Convenţie, dar sunt cazuri care se repetă, ceea ce reflectă dificultăţi sistemice şi structurale şi cer găsirea unor soluţii interne.

 

Totuşi, suntem cu toţii conştienţi că nu există un leac miraculos imediat pentru aceste situaţii, nici în ţara vizată, pentru care rezolvarea acestor probleme implică măsuri politice şi bugetare considerabile, nici la Strasbourg. În domeniul penitenciarelor, Curtea defineşte principii care au fost stipulate clar în decizia din cazul Muršić din 2016. Pe baza acestor principii se diagnostichează o situaţie dintr-un stat membru. Totuşi, repet, o soluţie trebuie găsită la nivel naţional. Acest lucru este posibil, aşa cum a demonstrat exemplul Italiei, în cazul căreia numărul cazurilor a fost mai mult decât înjumătăţit în ultimii doi ani şi jumătate. Acesta este rezultatul politicii Guvernului Italian, în primul rând ca răspuns la hotărârea-pilot Torreggiani, care viza supraaglomerarea din închisori, şi, în al doilea rând, cu privire la durata proceselor. Aceasta arată că acolo unde Guvernul are voinţa de a rezolva o situaţie şi ia măsurile necesare, rezultatele se văd rapid", a declarat Guido Raimondi.

Italia a adoptat o serie de măsuri, printre care şi o lege de graţiere, prin care unii deţinuţi au beneficiat de o reducere de până la 2000 de zile de detenţie. Alte măsuri au vizat îmbunătăţirea condiţiilor din penitenciare şi acordarea unor compensaţii financiare mai mici decât cele care puteau fi obţinute la CEDO.

Anterior Klaus Johanis declarase ca nu este nici o problema cu CEDO in privinta conditiilor din inchisori si  nu se impune o lege a gratierii.

 

Sursa: PresaOnline.com

-->

 

 

Comentarii

Adauga un comentariu
Adauga un comentariu





Alte stiri din "Evenimente"

Ministrul Justitiei face inca un pas in scandalul Arhivei SIPA

Evenimente - Ministrul Justitiei face inca un pas in scandalul Arhivei SIPA

Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a publicat Joi dimineata lista cu cei care au intrat in arhiva SIPA, Seriviciul secret al Ministerului Justitiei. Arhiva SIPA este subiectului celui mai nou scandal politic, dosare din aceasta arhiva au fost sustrase si exista acuzatii publice ca acestea au fost folosite la fabricarea de dosare si santajarea unor magistrati. Un lucru foarte grav este faptul ca in anumite perioade de exemplu anul...

Joi, 25 Mai 2017, Vizualizari: 156
 

Tariceanu despre legea salarizarii: Nu este perfecta

Evenimente - Tariceanu despre legea salarizarii: Nu este perfecta

Călin Popescu-Tăriceanu, presedintele senatului, a făcut o serie de declarații, miercuri, cu privire la proiectul legii salarizării. Liderul ALDE consideră că proiectul este  „ extrem de necesar” , dar nu este perfect, menționând că niciodată un act normativ nu poate să satisfacă pe toată lumea. „ Eu cred că am ascultat, am fost cu disponibilitate față de toate solicitările din toate...

Miercuri, 24 Mai 2017, Vizualizari: 107
 

Atentat in Anglia cu 22 de morti si peste 50 de raniti

Evenimente - Atentat in Anglia cu 22 de morti si peste 50 de raniti

Atentat la Manchester in seara zilei de Luni. Bilanţul victimelor este de 22 de morţi şi 59 de răniţi, a anunţat marţi dimineaţă şeful poliţiei din Manchester, Ian Hopkins, într-o conferinţă de presă, transmite BBC News. Potrivit acestuia, autorităţile tratează explozia produs în sala de concerte Manchester Arena drept incident terorist. Poliţia crede că atacul a fost comis de o singur atentator,...

Marti, 23 Mai 2017, Vizualizari: 228
 

Tudorel Toader: Arhiva SIPA o pata pe obrazul justitiei

Evenimente - Tudorel Toader: Arhiva SIPA o pata pe obrazul justitiei

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat că arhiva SIPA este o pată pe obrazul justiţiei române şi a anunţat că primul pas în procesul de desecretizare a acesteia va fi să publice numele celor care au "vizitat-o", eventual şi numărul "vizitelor" efectuate.  Toader a scris luni dimineaţa pe pagina de facebook că adevărul trebuie să fie scos la suprafaţă, indiferent dacă...

Luni, 22 Mai 2017, Vizualizari: 307
 

Vremea ramane instabila dupa aversele puternice din ultimele 24 de ore

Evenimente - Vremea ramane instabila dupa aversele puternice din ultimele 24 de ore

Dupa avesrsele puternice din ultimele 24 de ore care au afectat Capitala si 4 judete, vremea rămâne instabilă și astăzi, cu cer înnorat temporar accentuat, cu averse și descărcări electrice, mai ales în sud-estul și nord-vestul țării. În rest, cerul va fi variabil, iar fenomenele specifice instabilității atmosferice se vor semnala pe arii restrânse, informează ANM. Izolat, mai ales la...

Duminica, 21 Mai 2017, Vizualizari: 347
 

Cum arată proiectul Marii Moschei care se va construi la București

Evenimente - Cum arată proiectul Marii Moschei care se va construi la București

Autoritatile din Turcia au postat pe site-ul afacerilor religioase din Turcia proiectul Marii Moschei care fi construită la București. Moscheea si complexul care o inconjoara vor fi alcatuite din: salon multifunctional, biblioteca, sali de conferinte, cantina, locuinte de serviciu, camere pentru oaspeti, local pentru tinerii, precum si centru de fitness. La momentul actual, moscheea se află în faza de proiect, construcţia fiind...

Sambata, 20 Mai 2017, Vizualizari: 616
 

Cheloo, condamnat la muncă în folosul comunităţii în comuna Adunaţi

Evenimente - Cheloo, condamnat la muncă în folosul comunităţii în comuna Adunaţi

Ştefan Cătălin Ion ( Cheloo) a fost condamnat miercuri, de Tribunalul Prahova, la doi ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de supraveghere de patru ani şi la plata unei amenzi penale de 4500 de lei în dosarul de trafic de droguri instrumentat de DIICOT, în care artistul a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii DIICOT Ploieşti. Potrivit deciziei judecătorilor Tribunalului...

Sambata, 20 Mai 2017, Vizualizari: 359
 

Noaptea muzeelor 2017: Weekendul acesta

Evenimente - Noaptea muzeelor 2017: Weekendul acesta

Noaptea muzeelor reprezintă un eveniment care are loc în fiecare an și care le oferă celor interesați de o noapte a culturii, posibilitatea de a vizita gratuit 145 de muzee și organizații partenere din 45 de localități din întreaga țară. De-a lungul timpului, noaptea muzeelor a devenit unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale anului.   Anul acesta, în România, Noaptea Muzeelor are loc...

Vineri, 19 Mai 2017, Vizualizari: 325
 

Iohannis, despre epidemia de rujeolă: Este o catastrofă

Evenimente - Iohannis, despre epidemia de rujeolă: Este o catastrofă

Președintele Klaus Iohannis a declarat joi că epidemia de rujeolă este o catastrofă, acuzând greșeli sistemice ale Ministerului Sănătății. Într-o declarație făcută la Palatul Cotroceni joi după-amiză, Iohannis a precizat că Ministerul Sănătății trebuie să organizeze campaniile de vaccinare și că populația trebuie informată cu ajutorul presei: „Avem, după ultimele date pe care le-am primit, 5.000...

Vineri, 19 Mai 2017, Vizualizari: 440
 

România a înregistrat cea mai mare creştere economică din UE

Evenimente - România a înregistrat cea mai mare creştere economică din UE

Romania a avut cea mai mare creştere economică procentuală din Uniunea Europeana în primul trimestru al anului 2017: 5,6% faţă de primul trimestru al anului 2016 şi 1,7% faţă de trimestrul IV al anului 2016, pe serie ajustată sezonier, conform datelor prezentate, marţi, de Biroul european de statistica Eurostat.  Finlanda ocupă poziţia a doua în ceea ce priveşte creşterea PIB-ului în primul trimestru...

Joi, 18 Mai 2017, Vizualizari: 458
 

Alte stiri din ziarul "PresaOnline.com"

Info Util

Curs EUR 1 Euro 4.5496 lei
Curs USD 1 Dolar SUA 4.0533 lei
Curs GBP 1 Lira sterlina 5.2515 lei

» Curs valutar detaliat

Vremea in Bucuresti
Bucuresti,
Bucuresti, Romania

In general: Cer partial innorat
Temperatura: 19°C

» Vremea in alte zone

Horoscop Sagetator
Sagetator,
(22.11 - 20.12)

CARIERA: Daca veti continua sa va apucati de mai multe lucruri in acelasi timp, cu...

» Horoscop pentru toate zodiile

Va recomandam


Va recomandam



 

Newsletter

Introduceti aici adresa dumneavoastra de email pentru a primi noutati de la noi:

SONDAJ DE OPINIE

Considerati ca in Romania in procesul de justitie se fac abuzuri?
Da
Nu
Nu stiu

Vezi rezultate | Arhiva sondaje

 
Copyright © 2004 - 2012 PresaOnline.com - Romania
Pagina generata in 0.17s
Articolele si imaginile stirilor care NU au ca sursa "Presaonline.com" sunt © Copyright-ul ziarelor din care au fost preluate.
PresaOnline.com nu raspunde pentru continutul ziarelor, preluat in limita impusa de lege.