Renul alb sau urgenţa unui demers de reprezentare, lobby&advocacy la Bruxelles   Ascultându-l pe Joe BIDEN la Bucharest, am înţeles definitiv de ce consultanţa nu e la mare preţ în România. Ne-a luminat chiar ilustrul vice-licurici cu un citat de extracţie românească, se pare, ceva cu sfatul, care ar fi cel mai ieftin spre gratis de tot ... peu importe. Răşchirată lovitură, ca un şpagat de flori între USA şi România, din partea unui american la Bucureşti care sigur, pe lângă dansul diplomatic, cunoaşte valoarea consultanţei în general, cu atât mai mult dacă ne concentrăm pe demersurile specifice de lobby&advocacy, de reprezentare a intereselor unor grupuri bine agregate ca strategii, tactici sau programe de acţiune. Până la urmă, America este patria Lobby-ului, iar industria respectivă produce pentru cei care o practică avantaje certe, tangibile şi intangibile, şi asta nu de ieri de azi. Exemple de ordin tangibil se pot regăsi în zona fundamentelor, a obiectivelor din orice plan de afaceri decent, respectiv creşteri ale cifrei de afaceri, desfacerilor, cotei de piaţă sau a numărului de contracte, oglindite în bottom-line la gross-margin, profit sau ROI – apropo de acest din urmă indicator, o analiză cuantifică ROI-ul specific activităţilor de lobby&advocacy în USA la 1:1700. În Europa este ceva mai mic, natural, dar tot se înscrie în intervale ce pot arăta o atractivitate certă din punct de vedere investiţional. De altfel, aceasta este o noţiune cheie, căci programele de lobby&advocacy au o componentă investiţională marcantă, dacă ne gândim numai şi la faptul că au nevoie de timp pentru a se implementa şi a-şi arăta rezultatele, iar politica de distribuţie a acestui produs – avem în vedere aici mix-ul de marketing – impune de asemenea formarea, capacitarea şi dezvoltarea unui sistem relaţional care se clădeşte în timp. Apropos de zicalele româneşti, îndrăznesc să iau şi eu o bucată din plăcintă caldă de pe masă şi citesc răvaşul: ‚Prostul nu e prost destul, dacă nu e şi fudul’. Mi se pare mult mai ofertant, analitic şi metodologic chiar, în aplicabilitate. Şi iată de ce. Organizaţiile româneşti care au în fişa postului acţiuni de reprezentare, lobby şi advocacy pe lângă Instituţiile Europene, privesc această oportunitate cu evident dezinteres, considerând că lucrurile merg oricum de la sine, că nu este nevoie de implicare reală, profesionistă, căci nu-i aşa ... ştim noi ce facem şi nu o să ne înveţe alţii ceva vreodată, la cât de dăştepţi, frumoşi şi balene suntem, într-o realitate scârţ-fiction prost înţeleasă şi mândru asumată. Sigur că în perioadă de criză, făloşenia asta endemică tinde să evolueze spre o stare semi-paralizantă de largă inspiraţie EMO. La aproape doi ani de la aderarea la UE, suntem departe de a avea o voce sau ceva semnificativ de exprimat în concertul european, nu ştim să ne raportăm la mecanismul luării deciziilor, nu înţelegem harta locurilor de putere, nu suntem în stare să atragem simpatie, interes sau alianţe. Un exemplu semnificativ în acest sens, exprimând delăsare, diletantism şi fudulie EMO – de genul - ne facem cu lama dacă nu ne băgaţi în seamă – este felul cum s-a inteles abordarea numirii comisarului român în executivul de la Bruxelles. Şi astfel am ajuns la tema centrală a acestui colind, mai ales că timpul ne presează ca întotdeauna, aflându-ne negreşit în ipostaza elevului slab care se precipită în preajma unui nou examen. Sesiunea extraordinară de examen se referă la numirea şi instalarea unei noi echipe la Bruxelles, oportunitate maximă, cu atât mai mult cu cât rolul Comisiei Europene va creşte semnificativ în anii ce vin. Este un moment special şi întregul mediu de reprezentare, lobby&advocacy de la Bruxelles freamătă vizibil, dar şi invizibil, încercând să anticipeze felul în care se vor despărţi apele, lăsând să apară o nouă garnitură. Este un moment care nu ar trebui ratat, un nou început, este vremea când masa cu bucate se aşează din nou, în prag de sărbători de iarnă. Sigur, noi putem aştepta ca renul alb să cadă din ceruri împreună cu moşul şi săniuţa cu daruri, evident ca o pară mălăiaţă. Numai că feeria se joacă quite the opposite, adică noi trebuie să venim cu un REN ALB, zis şi proiect de REprezentare Networking Advocacy şi Lobby la Bruxelles şi care să tragă cu spume la sania intereselor româneşti, moş Crăciun lipsind la apel pe praful acesta de criză, uşor de luat drept nea. Poate s-or mai găsi şi alţii care să propună bugete de sărbători sau măcar al treisprezecelea salariu să fie alocat unor programe de REN ALB şi asta până nu ne îngheaţă orice şansă de a începe să tratăm problematica europeană şi Bruxelles-ul în mod profesionist. Poate că explicaţia CTP-ului cu obezul căruia i se retează un  braţ pentru a-i uşura povara, merită extinsă şi la cheltuieli bugetare tăiate în mod arbitrar, fără a ţine seamă de funcţionalitatea unui demers mai mult decât profitabil. Problema este că nevoia de viziune şi leadership nu impresionează prea multă lume în România, dând fiori artistici cel mult participanţilor la programe MBA. Dacă v-a plăcut povestea de iarnă care poate începe, pot reveni cu exemple din alte poveşti normale, chiar dacă pot fi considerate şi de succes, exemple de bună practică care să lumineze planurile de afaceri şi bugetele de cheltuieli ale unor potenţiali deschizători de pârtie. ________________________ Mihai COSTEA Senior Adviser BROMOTION Consultancy Bruxelles bromotion.be    

Citeste articolul integral pe: www.standard.ro