In direct de la Paris:
Prof. univ. dr. Thomas CSINTA, Director Programme MASS 9Matematici Aplicate in Stiinte Sociale, Centrul de Consultanta, Studii si Cercetari de pe langa Scolile Superioare de Inalte Studii, Atasat de Presa, Paris, Revista "Politia Capitalei" si Monitorul Organizatiei pentru Apararea Drepturilor Omului (Natiunile Unite) . (*) Publicat in Monitorul Organizatiei pentru Apararea Drepurilor Omului-OADO, nr.9 (51), septembrie/2004, simultan in limbile romana si franceza

Nota:
Autorul consultind peste 30 de lucrari ale “abolitionistilor” francezi consacrati, nu reproduce fidel nici opinile si nici interpretarile acestora relativ la Pedeapsa Capitala. Exprimind un punct de vedere strict personal, eventualele erori de interpretare sau abateri de la punctele lor de vedere pot fi imputate numai autorului acestei lucrari!

Problema Pedepsei Capitale-Pedeapsa cu Moartea, ramine una dintre cele mai complexe si controversate probleme cu care se confrunta juridictiile statelor, atit care le aplica inca cit si ale celor care le-au abolit, deja, de la instaurarea ei in antichitate, “fundamentata” ulterior in Evul Mediu, si “desavirsita” in Epoca Moderna a zilelor noastre.
Caracteristica (inca!) atit marilor democratii recunoscute cit si societatilor mai putin avansate democratic, utilitatea acestei pedepse atit pe plan social-moral cit si pe plan juridico-politic ridica o serie de semne de intrebari la care un raspuns simplu si coerent, general si impartial nu poate fi formulat avind in vedere “dimensiunea” parametrilor actelor criminale precum si contextul in care ele au fost comise tinind cont si de circumstantele agravante sau atenuante de rigoare, care le insotesc!
Nu rare au fost si sint situatiile in care puternicul conflict declansat, apoi instaurat, intre diferite sondaje populare de opinie, referitor la acest subiect si constitutia tarii, au blocat ani, zeci sau sute de ani procesul de abolire a acestei pedepse, considerat astazi, fara rezerve, un pas progresist important sub toate aspectele in istoria omenirii in general si, in istoria societatilor abolitioniste, in particular.
O trecere in revista a unor detalii de anvergura referitor la aceasta tema nu este posibila din cauza spatiului limitat de care dispunem. Vom incerca totusi sa punem in evidenta intr-o forma unitara etapele fundamentale care au marcat aceasta pedeapsa de-a lungul timpului, considerata ca cea mai importanta in ierarhia pedepselor aplicate de legislator, precum si al lungului proces care a condus la abolirea ei intr-unul din statele cele mai avansate democratic si civilizate din lume, Franta.
Acest lucru pare justicat si datorita faptului ca abolirea acestei pedepse a opus cea mai mare “rezistenta” si a creat cele mai mari probleme atit pe plan juridic cit si social, in Franta, ea fiind ultimul stat din Europa Occidentala, care in ciuda democratiei sale avansate de care se bucura si a unei majoritati populare de 63% pentru mentinerea acestei pedepse, adopta in sfarsit dupa instaurarea primului mandat Mitterrand, in Adunarea Nationala din 16-17 septembrie 1981, (cu 367 voturi pentru! si 113 contra), abolirea pedepsei capitale pentru orice fel de crima pedepsita de codul penal francez.

PRO SI CONTRA
Rolul si utilitatea Pedepsei Capitale precum si dorinta abolirii ei, cronologic vorbind, a fost ridicata cu mult inainte de aparitia ghilotinei, masina mecanica a terorii si a groazei care a curmat viata a sute si sute de condamnati la moarte, considerata “umana” si “democratica” de cel care a propus-o justitiei franceze in 1789, Joseph-Ignace GUILLOTIN, medic si om politic francez, fost membru al Adunarii Nationale post-revolutionare.
Partizanii ei se justifica prin faptul ca ea fost intotdeauna practicata de catre popoarele ”cuminti” si civilizate, pentru necesitatea pedepsirii vinovatului cu o pedeapsa echivalenta cu cea care a comis!
Mai presus de asta, aceasta pedeapsa este necesara ca o masura de protectie a societatii, avind in vedere ca un nerecedivist neiertat si executat nu poate recidiva. Inchisoarea pe viata insa, cu posibilitatea eliberarii conditionate, nu elimina riscul de a recidiva, pentru ca cel condamnat la inchisoare pe viata, poate evada sau poate fi eliberat conditionat si deci poate…recidiva!
In sfarsit, exista si problema economica! Este complet “revoltator” faptul ca societatea sa “intretina” un criminal 20-30 de ani in detentie pe banii contribuabililor pentru ca odata cu eliberarea lui sa-i”permita” si o eventuala ..recidiva!
Legea lui Talion: a pedepsi omul acolo unde a gresit si conform greselii lui, o regasim si la pictorii DORE, BOSCH, BRUEGEL sau in lucrarile literare ale lui DANTE (Divina Comedie) si SARTRE (Cu usile inchise)
Abolitionistii, (punct de vedere sustinut si de autorul acestui articol!) considera ca viata este un “dar”, al naturii (indiferent de modul ateist sau credincios… al interpretarii!), care nu este ”oferita” decit intr-un singur…exemplar! In concluzie, a pune capat ei cu buna stiinta, cu sau fara cruzime, este…o crima!Iar, a raspunde la crima, prin …crima este…inuman! Deci Omul nu poate accepta asa ceva! Este contrar drepturilor sale fundamentale.
Pe de alta parte, majoritatea crimelor comise au loc in niste situatii ”speciale” pe fondul unor circumstante atenuante, care ulterior, sint regretate profund de cel care le-a comis, mai putin in cazul in care individul poseda grave tulburari psihice, caz in care, crima comisa nici nu-i poate fi imputata, el fiind iresponsabil in momentul comiterii actului!
In sfarsit, fiecare criminal, chiar si cel mai odios, are ceva ”bun” in el! Este ceea ce trebuie…”recuperat” si ulterior, ”fructificat”! In felul acesta recidiva este practic…exclusa, in special dupa ani grei de detentie, in care reperele omului…se modifica in general, …in bine! Mai mult, exista un numar considerabil de crime, despre care nu stim exact nici unde si nici cine le-a … comis! Nu avem deci nici o certitudine in privinta…inculpatului!
In acest caz, daca cea mai mica indoiala exista, unui “potential” nevinovat nu i se poate “retrage” dreptul lui fundamental…de a trai! Sint numeroase cazuri de erori judiciare, executia fiind un proces ireversibil ea pune capat oricarei sperante de reabilitare!
Experienta arata ca in numeroase cazuri, persoane ”zdrobite” social, retinute ani de zile in fundul celulelor centrelor de detentie, se pot reabilita chiar daca au fost vinovati si au comis acte criminale grave!
Sentimentul de libertate atit de mult caracteristic omului, este si mai profund la cel nevinovat! (Autorul articolului de fata fiind direct implicat in cadrul unui program MASS-Matematici Aplicate in Stiintele Sociale in conducerea unui proiect de cercetare legat de posibilitatea readaptabilitatii in societate a criminalilor periculosi, recidivisti)
Printre marii abolitionistii, inca de pe vrmea lui GUILLOTIN, putem mentiona personalitati marcante ale culturii si vietii politice ca MONTESQUIEU, VOLTAIRE, BECARIA (Delicte si Pedepse,1764) iar mai tarziu pe LAMARTIN, HUGO, Maurice BARRE, Aristid BRIAND, Jules LEMIRE si Jean JAURES.
Mentionam aici insa ca, inculpatului, condamnat la moarte nu-i mai ramane decit o singura sansa de a scapa de…executie: Gratierea Presidentiala! Intotdeauna posibila, fara ca presedintele sa-si justifice actul !
Utilizat in general in cazuri iesite din comun, aceasta gratiere este destul de “aleatoare” si puternic influenta de “climatul” social-politic (alegeri, opinie publica, etc.) in care mijloacele mass-media joaca un rol foarte important!

ABOLIREA
Pentru ca in Franta dilema “Pro si Contra “Abolirii Pedepsei Capitale sa “atinga” o dimensiune de proportii, de anvergura (internationala, chiar!), trebuie insa asteptat… mandatul lui GISCARD d’ESTAING (1974-1981)
Desi om politic de”dreapta” (Leader al partidului UDF) de inalta tinuta morala si politica, intelectual de inalta clasa, om de litere, european convins (elaborind bazele legislatiei europene!), pacifist, (aztazi Membru al Academiei Franceze!), GISCARD, ar fi fost ”favorabil”…abolirii Pedepsei cu …moartea!
Contextul social-politic, national (dar si international!) al timpului “nu i-a permis”…insa sa
se declare in “direct”, deschis,…abolitionist!
Prins intre “ciocan” si “nicovala” climatului politic din ceea de a doua jumatate al deceniului opt, mai exact intre opinia politica internationala, (Franta fiind singurul stat din Europa Occidentala care mai aplica pedeapsa cu moartea!) si…opinia publica franceza, favorabila pedepsei cu moartea intr-un procent de aproape 70%, (de care “avea nevoie” pentru un eventual, al doilea…mandat), GISCARD, “legat de maini” si de “picioare” nu si-a “putut” pronunta public…optiunea, facuta insa fara nici o ezitare sau ambiguitate, de titularul noului mandat, Francois MITTERRAND!
Este momentul cind dilema “Pro si Contra” abolirii Pedepsei Capitale isi atinge…apogeul!
Reprezentant al “aristocratiei intelectuale” sau al ”intelectualitatii aristocrate” franceze, mare umanist, titular a doua mandate prezidentiale (in total 14 ani!), care a marcat istoria Frantei pe toate planurile: social-politic, juridic, economic, MITTERRAND a fost invins la limita de GISCARD in 1974! In 1981 insa, el castiga ”detasat” alegerile prezidentiale, in ciuda faptului ca s-a pronuntat public, deschis, inainte de….alegeri, ca…. abolitinist convins, avind convingerea ferma ca Pedeapsa Capitala este o …crima, “sub acoperire” si “legalizata”, comisa…de legislator!
Astfel, alegerea lui MITTERRAND in functia de Presedinte al Frantei pe 10 mai in 1981, pune capat, executiilor barbare si scoate din uz definitiv ghilotina, considerata o “rusine” de…abolitionisti si de partizanii drepturilor omului!
“Misiunea” de a duce la bun sfarsit “optiunea” abolitionista manifestata inainte de alegeri, MITTERRAND o incredinteaza unui prieten intim a lui, Robert BADINTER!
Avocat parizian de prestigiu, abolitionist “innascut”, aparator voluntar al celor “inghesuiti” in culoarele mortii din marile centre de detentie franceze, Profesor Agrégé de Drept, BADINTER, fiul unui imigrant rus evreu, numit de MITTERRAND in primul sau mandat “Garde de Sceaux” (Ministru al Justitiei) pune capat “crimelor”, comise in toata legalitatea…de justitia franceza, adoptind in Sedinta Adunarii Nationale din 16-17 septembrie 1981 proiectul de lege privind abolirea pedepsei cu moartea!
Votarea acestei legi conduce la promulgarea pe 9 octombrie 1981 a legii conform careia toate sentintele de condamnari la Pedeapsa Capitala incepind cu 1 noiembrie 1980 vor fi automat comutate la inchisoare pe viata, cu o perioada de siguranta de maximum 25 de ani! De la aceasta data sentintele pronuntate pina la abolirea pedepsei cu moartea, neexecutate, toate au fost comutate in pedeapsa cu inchisoare pe viata!
Efortul depus de BADINTER de-a lungul timpului in favoarea acestei legi este impresionant!
Prezentam aici momentele de “rascruce” care au marcat profund acest demers si care au contribuit la “abdicarea” pedepsei capitale in Franta!
22 septembrie 1971
In Centrul de Detentie pentru pedepse lungi, Clairvaux, doi detinuti C.BUFFET, condamnat la inchisoare de viata pentru crima si R. BONTEMS, condamnat la 20 de ani de inchisoare privata de libertate pentru jaf armat, luind ostateci, un gardian si o infirmiera, cer eliberarea lor, in schimbul vietii ostatecilor. Tentativa esueaza! BUFFET sugrumand cei doi ostateci, devine responsabil de 3 crime atroce!
Cei doi infractori fiind din nou inculpati, sint condamnati la moarte in iunie 1972 de Tribunalul din TROYES, confirmat si in apel de Curtea Suprema de Casatie, avocat al apararii fiind R. BADINTER, aflandu-se atunci la primul sau proces de aceasta”dimensiune”!
Cum Georges POMPIDOU, atunci presedinte al Frantei, nu îi gratiaza, cei doi sint executati in “celebra” inchisoare din “Rue de la Santé”, la Paris, pe 28 noiembrie 1972.
Momentul este crucial, pentru ca este pentru prima oara din istoria pedepselor capitale in Franta, cind complicele care nu a ucis niciodata, este condamnat la pedeapsa cu moartea ca si cel care a comis…crimele! Si asta in ciuda faptului ca BUFFET intr-o scrisoare deschisa adresata presei si presedintelui isi recunoaste vina, accepta fara regrete pedeapsa capitala, disculpind complet pe BONTEMS, cerind presedintelui gratierea lui!
Presedintele a refuzat gratierea, ceea ce era lesne de inteles, avind in vedere ca fata de ceilalti doi presedinti ai Frantei mai sus amintiti care au succedat lui, POMPIDOU se declara ferm si categoric, direct si public, impotriva abolirii pedepsei cu moartea, considerand o masura de securitate pentru …natiune!
20 ianuarie 1977
Tot Tribunalul de Inalta Instanta din TROYES, condamna Patrick HENRY la inchisoare pe viata, pentru sechestrarea si uciderea unui copil, cu premeditare. Este meritul avocatului apararii Robert BADINTER, care “evidentiaza” o serie de indoieli legate de derularea anchetei de instructie! Ulterior, dupa 17 ani de privare de libertate, dosarul P.HENRY este redeschis, datorita unor elemente noi aparute, legate de testul ADN “cules” la fata locului!
Dupa 20 de ani de detentie P.HENRY este eliberat si…reabilitat, fiind victima unei grave erori judiciare! In inchisoare isi desavirseste studiile sale universitare, proband astfel ca reintegrarea lui sociala este posibila!
Si acest moment este crucial, fiindca este pentru prima oara cind pentru doua cazuri asemanatoare, o Curte de Justie, pronunta…doua verdicte…diferite! Aici mentionam ca in 1976 pe 28 iulie, in “celebra” inchisoare din Marsilia, “Baumettes”, C. RANUCCI, fiind condamnat la moarte in 1974 (la numai 22 de ani far aca vinovatia sa sa sa fie « solid » probata !) si negratiat de GISCARD, este executat, pentru un caz similar cu a lui P.HENRY.
Christian RANUCCI si-a sustinut nevinovatia chiar si in momentul executiei sale, cerind reabilitarea lui! Astazi, o Asociatie creata ulterior de mama sa si apropiatii sai, convinsi de nevinovatia lui se zbate pentru reabilitarea sa pe plan social ! O lucrare celebra publicate pe aceasta tema « Le Pull Rouge » intareste nevinovatia lui RANUCCI.
28 octombrie 1980
Curtea Suprema pariziana de Justitie, condamna pe Philippe MAURICE la pedeapsa capitala. Atunci in varsta de 24 de ani, inculpatul cu un complice sint surprinsi de un gardian public si un om al legii sustragind radiocasetofoane in Parkingul unei Supermarché! In urma schimburilor de focuri, politistul moare, gardianul este grav ranit! MAURICE si complicele, interpelati mai tarziu de fortele de ordine sint arestati in urma unor noi schimburi de focuri. Ranit grav, complicele moare, nu inainte ca MAURICE sa execute inca un politist si sa raneasca grav, altul!
Ca si cum nu ar fi fost “suficient”, Philippe MAURICE fiind incarcerat intr-o alta”celebra” inchisoare de inalta securitate, din regiunea pariziana, Fresnes, rezervata criminalilor recidivisti, in disperarea lui…nemarginita isi pune la cale…propria evadare, “convingind” o tinara avocata la …curtea suprema… sa-i introduca o arma de foc.
Tentativa lui de evadare, de altfel bine ”pregatita”, esueaza, omorind un gardian al inchisorii si ranind grav, un…altul!
Fara drept de apel, Philippe MAURICE, este condamnat definitiv la moarte si in imposibilitatea “practica” de gratiere! (niciodata in istoria Frantei, intr-un asemenea caz gratierea prezidentiala nu ar fi fost posibila, chiar daca presedintele avea dreptul,… fara sa-si justifice actul!).
Contactat de BADINTER, care este impresionat profund de acest caz, cu atit mai mult cu cit este surprins de inteligenta criminalului in ciuda esecului sau scolar si, care de la afacerea BUFFET si BONTEMS a salvat viata a peste zece condamnati la moarte in apel (“blocand” practic executiile dupa 1977), Philippe MAURICE care isi astepta executia, avea sa afle ca “foarte probabil” va fi simboulul abolirii Pedepsei Capitale! Si BADINTER nu s-a inselat!
Philippe MAURICE este primul criminal de mare”calibru”cauia i se comuta pedeapsa capitala in inchisoare pe…viata, cu o perioada de siguranta de 22 de ani!
Inainte ca legea de abolire sa fie votata de Adunarea Nationala din 16-17 septembrie 1981, castigind alegerile, MITTERRAND l-a gratiat deja pe Philippe MAURICE, cum executia lui nu mai putea “sa astepte” promulgarea legii de abolire a pedepsei cu moartea!
Celelate opt persoane care intre timp îsi asteptau executiile, au fost”obligate” sa…astepte legea BADINTER, cel care prin demersurile lui poate fi considerat fara rezerve, pe buna dreptate, “Parintele” abolirii Pedepsei Capitale in Franta!
Vizitindu-l pe Philippe MAURICE la inchisoarea pariziana, “Rue de la Santé”, avind in vedere climatul alegerilor prezidentiale, BADINTER l-a “asigurat” ca…viata lui…este”practic”…salvata, spre mare lui…mirare, pentru ca daca MITTERRAND castiga alegerile, Pedeapsa Capitala va fi abolita! In caz de infrangere, GISCARD reales, “favorabil” abolirii, fiind la al doilea mandat, va abolii si el…Pedeapsa Capitala, (“nemaiavind” nevoie de votul…alegatorilor…sai!)
Iar in perioada alegerilor prezidentiale, executiile fiind evident,…suspendarte!
“Teoria” lui BADINTER a functionat perfect. Philippe MAURICE, in momentul arestarii in esec scolar, practic “analfabet”, dupa 22 de ani de detentie, este eliberat conditionat, in 2002. Avind de trecut obstacole extrem de dificile, de toate felurile, in urma unui efort intelectual iesit din comun, sustine teza sa de doctorat, inca… in inchisoare!
Doctor in Stiinte Umane (Istorie Medievala) si Cercetator Stiintifc la Centrul National de Cercetare Stiintifica (CNRS), azi, este autor a unor lucrari de mare anvergura, cu adevarat remarcabile, care dovedesc un nivel intelectual si profesional iesite din comun! Cerind scuze public rudelor celor ucisi, in Emisiuni televizate si mijloace mass-media, doneaza acestora, totalitatea drepturilor sale de autor obtinute din vanzarea lucrarilor sale, suma ridicindu-se la citeva milioane de euro!

Philippe MAURICE nu este numai un simbol al abolirii Pedepsei Capitale in Franta ci si un exemplu de posibila reintegrare cu succes in societate, a unui fost, mare criminal! Mai mult, un exemplu al unei reusite profesionale si sociale de exceptie,…fara pericolul…de a recidiva! Marcind istoria profund, atit prin crimele pe care le-a comis, cit si prin marile sale realizari profesionale si caritative in scop umanitar,ulterior, intra in legenda inainte de toate, ca omul care a “vazut” moartea si… a “invins” ghilotina!
Pentru …restul, lasam istoria sa-l…. judece!

Abolirea Pedepsei Capitale in Franta, este un pas important in Europa, dar …nu foarte semnificativ in…lume, avand in vedere ca executiile se succed zilnic si sute si sute de oameni sint executati, fiind astfel privati de unul din drepturile lor fundamentale, dreptul la viata.
Amnesty International precizeaza intr-un raport ca astazi inca 90 de tari sunt neabolitioniste, ceea ce reprezinta un procent foarte ridicat, 46% din totalitatea tarilor lumii!
Din totalitatea celor 105 ramase, 68 au abolit pedeapsa cu moartea pentru toate tipurile de crime, 14 o mentin pentru crime exceptionale (ex.crime de razboi, genocid) si 23 sint abolitioniste in …practica (adica, desi legislatia tarilor respective permite pedeapsa cu moartea, n-au practicat executii in ultimii 10 ani!)
In Statele Unite ale Americii, (considerat cel mai democratic stat!), dupa suspendarea Pedepsei Capitale intre 1967-1976 de catre Curtea Suprema, in 1976, ea, organul judiciar federal competent in asemenea probleme revine la decizia ei permitind instaurarea acestei pedepse conform unei decizii luate de fiecare stat in parte.
La nivel federal, Pedeapsa Capitala a fost reinstaurata definitiv de catre Guvernul Americian in 1988.
Astfel numai 12 state au suprimat pedeapsa cu moartea, cele cu criminalitate”relativ” redusa printre care: Alaska, Dakota de Nord, Hawai, Iowa, Maine, etc, iar altele 38 au restabilit-o dupa 1976, unde criminalitatea are “cote” ridicate, cum ar fi : New York, New Jersey, Alabama, Arizona, Colorado, Nevada, Florida Georgia,Ohio, Missouri, Mississippi, Illinois, Oklahoma, Pensylvania, Montana, Texas, California, Virginia, etc.
Printre statele cu cele mai multe executii sint : Texas (245), Virginia (83), Florida (50), Missouri (48).
Din 1977, ( cind a avut loc ultima executie in Franta!) legislatorul american a executat 739 de persoane, din care peste jumatate in ultimii 5 ani, utilizind una din sinistrele si macabrele sale mijloace de trecere ….in “nefiinta” :
Injectia letala, Scaunul electric, Camera de gazare, Plutonul de executie si Spanzuratoarea!

EPILOG
Fara a fi toleranti, fara a incerca sa luam o pozitie ferma impotriva Pedepsei Capitale acordam in mod voluntar votul nostru de incredere unei justitii care raspunde la crima comisa de cel inculpat, printr-o “crima legalalizata” de legislator, devenind astfel sustinatori ai unei justitii care…”ucide sub acoperire”, legal.
Prin comiterea unui asemenea act barbar nu vom readuce la viata victimele inculpatului, inlaturam insa orice sansa a sa de reabilitare, cu atit mai mult cu cit in afacerile criminale, deseori exista atit …indoiala cit si…. circumstante atenuante! Si chiar daca in majoritatea cazurilor nu exista indoiala in aceasi majoritate de cazuri exista sigur… circumstante atenuate!
Totul este sa le cautam, sa le gasim… in timp util si sa le interpretam cu…responsabilitate!
Cert, un nerecidivist, neiertat nu poate recidiva! Dar,…in cazurile de recidiva, noi, societatea, comunitatea celor “independenti” nu avem nici…o responsabilitate?
Experienta, studiile si cercetarile efectuate in domeniul reintegrabilitatii sociale, arata ca in majoritatea cazurilor de recidiva, fostul delincvent, un social ”dependent” nu a fost “corect” reabilitat in societate! Cu alte cuvinte, noi( societatea), nu ne-am asumat “corect” responsabilitatea!
In locul reintegrarii reale, noi am preferat, una “de forma”,…marginalizarea lui! Iar aceasta marginalizare a lui nu este altceva decit excludarea lui din toate structurile socio-profesionale, o excluzine care ulterior devine, indirect, o alta “condamnare” , una…sociala si deci inevitabil, “motorul” generator… al propriei sale ….recidive!


 

Citeste articolul integral pe: Actualitatea