Între capacităţile intelectuale şi cele şcolare este o foarte mare diferenţă. Studiile internaţionale indică faptul că un copil „vizual spaţial“ poate atinge cote de inteligenţă absolut extraordinare, gîndind, procesînd totul în imagini, proiectînd teorii şi rezolvări în spaţiu, avînd nevoie de un alt timp pentru a-şi putea exprima modul lor de înţelegere în cuvinte. „Cînd ai un sistem care apreciază cuvintele şi nimic altceva, aceşti copii sînt scoşi deoparte şi au rezultate foarte proaste“ – spune preşedintele Edugate. „Aceşti copii sînt numiţi de literatura de specialitate «late bloomers» (indivizi al căror talent nu e descoperit decît mai tîrziu). Reuşesc să scoată lucruri de o profunzime absolut extraordinară, sînt marii schimbători de valori din istoria omenirii.“

S-a semnat „pactul cu educaţia“. Pe 27 februarie s-au schimbat pixuri protocolare, s-au schimbat zîmbete, dar cam atît. Deşi „pactul“ prevede printre altele „urmărirea“ şi „monitorizarea“ modernizării sistemului, transformarea educaţiei într-un „bun public“, alocarea bugetară anuală a unei sume de pînă la 6% din PIB pentru educaţie şi 1% pentru cercetare, indiferent de partidul care va veni la guvernare, o schimbare reală a sistemului de învăţămînt pare încă o himeră. De ce? Pentru că pactul reglementează pînă la urmă lucruri de suprafaţă, „monitorizarea modernizării“ sunînd la fel de eficient ca veşnica înfiinţare de comisii, un fel de cvadratură a cercului, o problemă fără rezolvare. Faptul că politicienii jură să aloce educaţiei un procent sigur, indiferent de succesiunea partidelor la putere, este, avînd în vedere că acest procent e de 6, respectiv 1%, la fel de dureros ca praful în ochi. Banii garantaţi întîrzie procesul de trecere în nefiinţă a educaţiei şi a cercetării. Nu se propune concret o reformă, nu se propun soluţii clare pentru depăşirea colapsului. Avem de-a face în prezent cu un sistem cariat, ciuntit prin reforme de faţadă care n-au făcut decît să îndese o plombă peste carie, un sistem învechit, pretabil exclusiv non-valorilor comuniste, egalitarist în sensul nociv, care uniformizează intelectul oferind doar informaţie pură, fără scop formativ. Formarea elitelor? Pregătirea pentru o societate competitivă? Nu sînt deocamdată priorităţi, iar menţinerea cu încăpăţînare a modelului comunist ne apropie de un faliment intelectual. În contextul în care astăzi termeni ca „educaţie diferenţiată“ sau gifted education („educaţie de excelenţă“) ne sînt necunoscuţi (şi aşa vor rămîne, se pare, mult timp de aici înainte), „pactul cu educaţia“ aduce mai mult a spălare pe mîini, decît a rezolvare reală a crizei din învăţămînt.

Lobby pentru o educaţie diferenţiată

Edugate este un consorţiu român înfiinţat în urmă cu trei ani, avînd ca scop principal educaţia elevilor supradotaţi din România. Fiind una dintre cele mai mari iniţiative educaţionale private din România, Edugate a promovat Legea 17 publicată în Monitorul Oficial în ianuarie 2007, prin care se creează, dacă nu condiţiile, cel puţin cadrul juridic de funcţionare şi organizare a Centrului Naţional de Instruire Diferenţiată.

Ce este educaţia diferenţiată? Aflu de la preşedintele Edugate, prof. dr. Florin Colceag, că, într-un sistem bazat pe acest tip de educaţie, profesorul nu ar trebui să aibă de-a face cu o clasă, ci cu fiecare copil în parte. „Fiecare are o personalitate distinctă, abilităţi specifice, potenţial specific, nu există doi oameni la fel. Dacă îi tratăm pe toţi la fel, cum o făceam pe vremea comunismului, pînă la urmă ne dăm seama că nu ne adresăm nici unuia dintre ei. Educaţia diferenţiată se adresează direct copilului, avînd la îndemînă toate instrumentele de evaluare care ţin de personalitatea lui. Practic, prin actualul sistem de învăţămînt, nu stimulezi dezvoltarea personală, ci impui nişte criterii rigide de predare şi de evaluare. Este asemănător patului lui Procust, în care trebuie să te încadrezi. Timpurile însă s-au schimbat. Dacă pe vremea comuniştilor toţi purtam uniformă, acum pentru a reuşi trebuie să fii creativ, să te diferenţiezi, să înveţi să fii competitiv.“

Făcînd lobby pentru sprijinirea şi dezvoltarea acestui tip educaţional la nivel naţional, Edugate a organizat la începutul lunii februarie, la Braşov, o şcoală de iarnă. „Am declanşat un număr de acţiuni, printre care şi programul CRED, Centrul Român pentru Educaţie Diferenţiată, care şi-a propus să strîngă specialişti în educaţie din întreaga ţară care pot contribui direct la programul de formare a profesorilor şi a programului de politici care să acopere nevoile reale de educaţie şi să determine modificarea şi actualizarea sistemului la calitatea cerută şi dorită de o Românie europeană. E deja foarte tîrziu şi nu ne putem permite să amînăm la încă şi încă un mandat problemele educaţiei.“

Ce se face pentru copiii supradotaţi ai României?

Deocamdată, prea puţin. Deocamdată, gifted education există doar în cîteva centre, făcută doar la modul „apostolic“, încropită timid de cîţiva profesori încă entuziaşti, încă fideli statutului de dascăl. Restul se află la stadiul de proiecte. „În mod normal, aceste programe ar fi trebuit să fie date de Ministerul Educaţiei, dar acesta, neimplicîndu-se, neavînd probabil nici capacitatea de a o face, şcoala pentru copiii supradotaţi nu are altceva la bază decît cadrul legal, Legea 17/2007, pe care tot noi am promovat-o.“ Dar deşi există o lege, deşi există entuziasm şi dorinţă de a demara acest proiect macro la nivel naţional, consorţiul Edugate a întîmpinat o puternică opoziţie din partea sistemului administrativ din învăţămînt pentru crearea centrelor de educaţie elitistă. Mi se dau multe exemple, ca de pildă un proiect în judeţul Buzău, unde Liceul „Hasdeu“ are un spaţiu pentru organizarea unei grădiniţe în care educaţia de excelenţă să poată funcţiona. „Nevoia de grădiniţe este bine cunoscută în România. Nevoia de educaţie de excelenţă este, de altfel, bine cunoscută. Există spaţiu, există profesori calificaţi, ONG-uri care vor să demareze proiectul. Nu există însă aprobarea Inspectoratului Şcolar Buzău.“ Fără comentarii.

Se ajunge astfel la o risipă a inteligenţei româneşti. Despre reacţia negativă şi pasivitatea agresivă a Ministerului Educaţiei în ceea ce priveşte dezvoltarea centrelor de excelenţă, Thomas Csinta, vicepreşedintele Edugate, crede în continuare că reticenţa e legată de mentalitatea conform căreia „majoritatea copiilor formaţi într-un centru de educaţie diferenţiată vor părăsi ţara, iar sistemul gifted education ar facilita emigrarea inteligenţei româneşti. Ministerul nu e motivat să investească în performanţele elevilor doar ca aceştia să părăsească ţara. Să nu uităm însă că acum trăim în era globalizării. În toate ţările occidentale există emigraţie. Problema se pune aşadar fals, problema ar trebui să fie cum să îi motivăm să rămînă mai departe în ţară.“

În Bucureşti, în momentul actual sînt înscrise în jur de 8 şcoli în proiectul Edugate, care încă nu lucrează foarte intens cu copiii pentru că nu au resurse. „Din acest motiv ne ocupăm de lege. Atît timp cît cadrul legal nu permite programe de aprofundare, de îmbogăţire, toate eforturile pe care le facem rămîn la nivelul competenţei profesorilor. Nu putem lucra în clipa de faţă în mod direct într-un mediu chitit să nu favorizeze competenţa.“

În concluzie, sistemul educaţiei de excelenţă îşi propune două lucruri: în primul rînd, dezvoltarea abilităţilor şi capacităţilor fiecărui copil în parte şi, în al doilea rînd, pentru cei care au nişte capacităţi deosebite, programe de specializare care să le permită să îşi valorifice aceste capacităţi la maximum.

Supradotaţii au note de 4

Deşi sistemul a rămas acelaşi, oamenii s-au schimbat. Noile generaţii sînt mai emancipate, copiii – mai curajoşi în afirmarea personalităţii. Cum îi afectează pe aceştia un sistem bazat pe „reproducere“ mecanică? „Copiii creativi cu viziune «spaţială», din rîndurile cărora avem cel mai mare număr de copii supradotaţi, sînt «scoşi de pe piaţă» de sistemul de învăţămînt din România. Fiindu-le cerută învăţarea mecanică, şi nu creativitatea, sînt descalificaţi din start, toate abilităţile fiind desfiinţate. Promovează cei învăţaţi să împuşte nota. Acest sistem de învăţămînt desfiinţează practic resursa de creativitate, inventivitate şi transformare a noţiunilor teoretice în practică.“

Mi se dă exemplul testelor naţionale pentru care există culegeri cu întrebările şi răspunsurile gata făcute. Cărţile se vînd, se cumpără, se memorează, se reproduc papagaliceşte, se notează la fel. Pe bandă. Fără a implica cîtuşi de puţin intelectul. E ca şi cum ai face genuflexiuni mentale. Aparent, toată lumea e fericită, cărţile se vînd, autorii cîştigă, copiii iau examenul. În schimb, majoritatea absolvenţilor nu rămîn decît cu foarte puţin din tot ce li s-a îndesat în creier pe băncile şcolii. „E un circuit parazit pe care Ministerul se încăpăţînează să îl menţină. Se dinamitează viitorul generaţiilor de mîine. Dacă într-un model educativ copiii sînt descurajaţi în a-şi dezvolta abilităţile, peste 50% dintre copiii supradotaţi nu vor avea nici un fel de succes social şi şcolar.“

În liceele din România se intră pe bază de dosar. Dar acest dosar nu e făcut „pe bune“. Mulţi fac meditaţii cu profesorii din şcoală, fapt ce le garantează note umflate din start. La bac se face chetă pentru note mari. În spatele notei nu există nici un fond real al educaţiei. E o educaţie de faţadă. Thomas Csinta dă exemplul „imposibil“, dar des întîlnit, al elevului de nota 10 la matematică, care n-are habar să aplice teoriile fundamentale.

O altă problemă foarte serioasă este echivalarea diplomelor din străinătate. „Un student care şi-a făcut studiile în afară şi vrea să se întoarcă în România – spune Thomas Csinta –, va fi supus la un examen greu de echivalare.“ Greu şi oarecum absurd, încercînd să îi readuci programa românească pe tapet. „Programa de dincolo e măruntă faţă de ce se cere aici, asigurînd însă elevului asimilarea raţională a informaţiilor, iar un elev din afară ştie mult mai mult decît un student şcolit la noi. Dacă pui un român, elev premiant, să îţi rezolve un sistem de ecuaţii liniare, se încurcă în toate sistemele şi teoremele învăţate papagaliceşte, pe cînd un sistem formativ, cum este cel din Franţa, îl instruieşte să se descurce, să ştie să aplice formulele corect. Un absolvent de MIT (Massachusets Institute of Technology) ajuns în România nu are echivalarea integrală a diplomei pe piaţa românească, i se echivalează doar 3 ani de facultate în România… Altul, întors de la INSA (Institutul National de Stiinte Aplicate) din Lyon, unde se intră foarte greu, clasat acolo pe locul 27 din 159, aici, unde toţi au note de 10, e considerat un paria.“

Între capacităţile intelectuale şi cele şcolare este o foarte mare diferenţă. Studiile internaţionale indică faptul că un copil „vizual spaţial“ poate atinge cote de inteligenţă absolut extraordinare, gîndind, procesînd totul în imagini, proiectînd teorii şi rezolvări în spaţiu, avînd nevoie de un alt timp pentru a-şi putea exprima modul lor de înţelegere în cuvinte. „Cînd ai un sistem care apreciază cuvintele şi nimic altceva, aceşti copii sînt scoşi deoparte şi au rezultate foarte proaste“ – spune preşedintele Edugate. „Aceşti copii sînt numiţi de literatura de specialitate «late bloomers» (indivizi al căror talent nu e descoperit decît mai tîrziu). Reuşesc să scoată lucruri de o profunzime absolut extraordinară, sînt marii schimbători de valori din istoria omenirii.“ În şcolile noastre, ei însă nu se numără printre premianţi, nu sînt oameni de nota 10, sînt cei de care habar n-ai pînă nu se realizează mai apoi în viaţă. Eventual în străinătate. „N-am ştiut de potenţialul real al unui elev, ajuns ulterior mare informatician, pentru că la şcoală avea numai note de 4 şi 5 la toate materiile.“

Gifted education ar fi (dacă ar fi să fie) pentru toţi

Rodica Bărbuţă este preşedinta Fundaţiei M.A.T.C.A., fundaţie care, printre altele, se ocupă de educaţia alternativă. „Societatea civilă îşi doreşte reformarea în totalitate a sistemului. Nu avem ca ţintă numai copiii supradotaţi, cu potenţial înalt; toţi pot şi trebuie să fie stimulaţi mai mult. Ne dorim ca în întregul sistem să se introducă metodele interactive şi interdisciplinare, pentru ca orice copil, oricît de puţin dezvoltat ar fi, să fie stimulat să participe prin contactul cu exemplul concret. Din aceştia îi putem selecta pe cei cu adevărat dotaţi, cu abilităţi şi calităţi diferite. Dacă se schimbă modul de lucru cu copilul, rezultatele n-ar înceta să apară. În prezent însă sînt rupţi de realitate printr-un sistem strict informativ, care încurajează doar „reproducerea“ mecanică.

La toate acestea însă, Ministerul Educaţiei e în continuare încremenit. Dascălii, cei puţini cu adevărat dedicaţi meseriei, care au mai rămas în sistem, nu mai au resurse şi motivaţii reale să se implice. Un studiu efectuat la Institutul de Cercetare a Educaţiei arată că doar 11% dintre profesori ar dori să intre în acest proiect de ridicare a competenţelor, proiect efectuat în prezent doar pe bază de voluntariat şi împotriva unui sistem reticent. Şi, deşi preşedintele Edugate îşi păstrează optimismul – „avem cu ce porni acest program de recuperare şi regenerare, schimbarea o vom produce noi, dacă Guvernul nu poate sau nu doreşte“ – viitorul apropiat nu aduce nici o tresărire în direcţia unei schimbări.

Doar că uneori sindicatele mai fac o grevă, alteori politicienii mai semnează un pact… (Articol publicat de catre Stela GIURGEANU, "Dilema Veche")"

Citeste articolul integral pe: Actualitatea