Thomas CSINTA, Jurnalist de Investigatie, Atasat de Presa, Paris; Organizatia pentru Apararea Drepturilor Omului (Natiunile Unite)
Etapele importante ale imigratiei in Franta Revenind acum la operatiunile de expulzare si de repatriere a strainilor din Franta, subliniem faptul ca ele au avut loc si in trecutul nu foarte indepartat al Republicii franceze si indiferent daca in fruntea statului era un Presedinte de « dreapta » (RPR, UDF) sau de « stanga » (PS)!   Sfarsitul secolului XIX-inceputul secolului XX : Franta devine o tara de imigratie. Princiipalele tari care vor furniza mana de lucru, sunt tarile vecine, occidentale (Italia, Spania, Portugalia, Belgia si Elvetia), precum si Polonia, din estul Europei.
  Prima jumatate al secolului XX : 1914 – 1918 : Ministrul Armamentului recruteaza muncitori nord-africani (Magreb), indochinezi si chinezi. 1917 : Printr-un decret este creata pentru prima data o « Carte de Séjour » pentru strainii rezidenti in Franta, avand cel putin 15 ani. 1917-1939 : Dezvoltarea imigratiei si aparitia unei imigratii politice (Rusi, Armenieni, Germani, Italieni, Spanioli, Portughezi, etc.) 1931 : Odata cu aparitia crizei economice internationale si instalarea ei in Franta, imigratia este considerabil incetinita. 1945 (2 noiembrie): Votul ordonantei privind intrarea si sejurul strainilor in Franta. Sunt instaurate trei tipuri de carti de sejur: pentru o durata de un an, respectiv, de trei ani (sedere temporara !) si una de 10 ani (sedere permanenta, definitiva). Imigratiile familiilor strainilor este favorizata. Ordonanta introduce « dubla pedeapsa » care permite magistratilor completelor de judecata sa expulzeze strainii care au comis delicte pe solul francez.   Cei « treizeci de ani gloriosi » : 1956-1972 : Imigratia se accelereaza cu intrarea in vigoare la 1 ianuarie 1958 a tratatului de la Roma (Tratatul Comunitatii Economice Europene, semnata pe 25 martie 1957 de catre cele trei mari state ale actualei UE : Franta, Germania si Italia, precum si de catre Benelux : Belgia, Olanda si Luxemburg), care instaureaza principiul liberei circulatii a persoanelor. Declin progresiv al imigratiei italiene in favoarea celei spaniole si portugheze. Dezvoltarea imigratiei magrebine. Pana in 1962, in special a celei marocane si tunisiene, iar dupa terminarea razboiului, incepand cu 1962 a celei algeriene. Este inceputul imigratiei africane « negre » (subsahariene). 1972 : Circularele Marcellin-Fontanet subordoneaza politica de recrutare a muncitorilor straini, necesitatii fortei de munca in sectoarele de activitate care prezinta carente din acest punct de vedere. Pierderea locului de munca atrage dupa sine pierderea titlului de sejur.   Mandatul lui VGE (Valéry Giscard d'Estaing, 1974-1981) Criza economica este insotita de catre reexaminarea fundamentala a politicii migratoare in Europa. 1974 : Guvernul francez decide suspendarea imigratiei muncitorilor si familiilor lor necomunitari (extracomunitari). 1977 : Primul plan de « ajutor » pentru reintoarcerea « voluntara » a muncitorilor straini si ale familiilor acestora in tarile lor de origine. 1978 : Primul plan de reintoarcere « organizata si fortata » a unei parti din mana de lucru de origine straina, stabilita legal pana atunci in Franta. Este vizata in special, mana de lucru necalificata si slab calificata originara din Magreb. 1980 : Legea Bonnet privind prevenirea imigratiei clandestine, care restrictioneaza conditiile de intrare pentru sejur pe teritoriul francez si permite expulzarea strainilor aflati in situatie ilegala de sedere, considerand prezenta lor o « amenintare pentru ordinea publica ». 1981 : Legea Peyrefitte introduce controlul identitati pe teritoriul national.       Primul mandat a lui François Mitterrand (1981-1988) 1981 Iulie : Circulara Ministrului de Interne Gaston Defferre, restrange conditiile de acces pe teritoriul national, precum si dreptul la AP (Azilul Politic). Recomandarea de a nu expulza strainii nascuti in Franta. August : Circulara precizand conditiile de regularizare exceptionala a muncitorilor straini clandestini, precum si ai altori imigranti aflati in ilegalitate pe baza unori dovezi (certe !) ca cel in cauza locuieste in Franta de la 1 ianuarie 1981 si dispune de un loc de munca stabil cu CDI (Contract de munca pe perioada nedeterminata), de cel putin de un an. Octombrie : Abrogarea Legii Bonnet si introducerea in Ordonanta din 1945 a unei noi serii de garantii pentru straini : expluzarea nu poate fi pronuntata decat daca imigrantul a fost condamnat la o pedeapsa privata de libertate egala cel putin de un an ; strainii aflati in situatie ilegala pe teritoriul national nu pot fi expulzati pe cale administrativa ci numai in urma unei sentinte judecatoresti pronuntate de catre un tirbunal de instanta ; minorii de origine straina nascuti in Franta, precum si parintii lor straini nu pot fi expulzati de pe teritoriul national. Noiembrie: O circulara suprima dispozitivul de ajutor financiar in cazul « intoarcerii voluntare » in tara de origine. 1984 Iulie: Legea privind titlul unic de sejur si de munca ; crerea carti de rezistent (de lung sejur) care este asociata cu ocuparea unui loc de munca durabil (CDI, de preferinta) ; Octombrie: Cresterea substantiala ale fondurilor alocate PAF (Politiei Aerului si Frontierelor) pentru reprimarea severa a trecerii frauduloase ale frontierelor teritorului national ; posibilitatea sanctionarii penale ai celor aflati in ilegalitate in Franta, expulzarea lor, precum si interzicerea revenirii pe teritoriul francez; 1986 Opozitia, coalitia partidelor RPR (Adunarea Pentru Republica, de dreapta, creata de catre Jacques Chirac pe 5 decembrie 1976) si UDF (Uniunea pentru Democratia Franceza, de centru-dreapta, fondata in 1978 de catre Michel Poniatovski, Jean Lecanuet si Jean-Jacques Servan-Schreiber, pentru a-l sprijini pe VGE in alegerile prezidentiale), azi, ambele membre ale UMP (Uniunea pentru Miscarea Populara) castiga alegerile legislative si deschide prima perioada de coabitare intre 1986-1988 ; Septembrie : Legea Pasqua (restrictiva) privind conditiile de intrare si de sejur ai strainilor in Franta. Ea restabileste regimul de expulzare cea care exista inainte de 29 octombrie 1981 (mandatului Mitterrand) si resrtrange (considerabil) lista strainilor care pot obtine o carte de rezident.   Al doilea mandat a lui François Mitterrand (1988-1995) 1989 : Legea Joxe, privind conditiile de intrare si de sejur ai strainilor in Franta, care restabileste protectia persoanelor contra expulzarilor de pe teritoriul national ale caror familii au statutul de sedere legala pe teritoriul national ;            Instaureaza recursul juridic contra masurilor de reconduita la frontiera (expulzarilor) 1991 : Decret privind conditiile de intrare si de sejur pentru strainii in Franta.           Restrictii privind delivrarea certificatelor de gazduire de catre persoanele aflate pe teritoriul francez pentru cei invitati din strainatate. 1992 Ianuarie : Masuri severe privind lupta contra muncii clandestine, precum si contra filierelor de imigrare ilegala in Franta.           Iulie : Legea Quilès privind infiintarea « zonelor de asteptare » in porturi si aeroporturi, care permite retinerea strainului in aceste zone plasate la punctele de frontiera, inainte de a fi admis pe teritoriul national (inclusiv ai solicitantilor de azil politic).           Intre 1993-1995, opozitia RPR-UDF castiga din nou alegerile legislative si are loc a doua perioada de coabitare. 1993             Mai : Reforma Codului de Nationalitate (Cetatenie) franceza, modificarile constand esential in alungirea perioadei de convieturire al strainului la doi ani pana la posibilitatea solicitarii cetateniei in cazul mariajului mixt (cu un francez) si renuntarea la acordarea cetateniei copiilor nascuti in Franta din parintii algerieni nascuti inaintea independentei (1962 ; razboiul de independenta 1954-1962).           Iulie : Legea Méhaignerie, reforma dreptului la cetatenie. August : Legile Pasqua. Legea din 10 august permite controlul de « rutina » de identitate, iar cea din 24 august limiteaza (sever) conditiile de delivrare ale titlurilor de sejur (sedere) pe teritoriul national, ea prevazand in egala masura si refuzul acestui titlu strainilor poligami si familiior acestora, precum si refugiatilor politici in anumite situatii. Ea restrange deasemenea conditiile de reintregire a familiei si extinde conditiile in care un strain poate fi recondus la frontiera (expulzat). 1994 Ianuarie : Lege (restrictiva) privind diverse dispozitii in ceea ce priveste controlul imigratiei si modificarea Codului Civil francez. Lege privind facilitarea controlului de identitate de-a lungul frontierelor nationale precum si in interiorul spatiului Schengen (acord semnat la 14 iunie 1985) cu intrare in vigoare din 26 martie 1995 intre statele Europei Occidentale: Franta, Germania, Peninsula Iberica (Portugalia, Spania) și Benelux (Belgia, Olanda, Luxemburg). Dispozitii restrictive privind acordarea azilului politic. Octombrie: Lege privind crerea DCCILCEC (Directia Centrala al Controlului Imigratiei si al Luptei contra Muncii Clandestine).   Primul mandat a lui Jacques Chirac (1995-2002) 1996 Iunie: Manifestatii (de anvergura) la Paris (si in alte metropole franceze) pentru regularizarea celor fara documente legale de sedere in Franta August: Fortele de ordine (CRS – Compania Republicana de Securitate) evacueaza Biserica Saint Bernard ocupata ilegal de catre persoane aflate in situatie ilegala (“sans papiers”) Noiembrie : Proiectul de Lege Debré privind o alta serie de masuri restrictive privind imigratia in Franta (intarirea dispozitivului de indepartarea a strainilor aflati in situatie ilegala, precum si a puterii PAF, respectiv, ai primarilor pentru delivrarea certificatelor de gazduire privind invitatiile pentru straini ; solutionarea administrativa ai celor care nu sunt expulzabili dar nici nu au dreptul la un titlu legal de sejur pe teritoriul national). 1997 Februarie : LDH (Ligra Drepturilor Omului) prezinta un recurs contra Legii Debré, solicitind Guvernului, retragerea Proiectului de Lege, renuntarea la expulzari si regularizarea celor aflati ilegal (« sans papiers ») pe teritoriul national. Aprilie : Consiliul Constitutional ataseaza, din contra, doua proiecte de lege Constitutiei, una privind consultarea de catre Politie a fisierului ntional ai solicitantilor de azil politic si cealalta privind neprelungirea automata a cartii de rezident de zece ani ! In plus, este promulgata Legea Debré. Dupa dizolvarea Adunarii Nationale si alegerea unei noi majoritati, Lionel Jospin este numit Primul Ministru. Junie: Anuntarea regularizarii a unei parti dintre cei care stau ilegal pe teritoriul national. Jean-Pierre Chevènement, pe atunci Ministru de Interne, pune la punct un dispizitiv imediat dar « tranzitoriu » de regularizare a unor categorii de straini aflati in ilegalite (soti/sotii de origine straina ai cetatenilor francezi, sau straini aflati in situatie ilegala : grav bolnavi, studenti si persoane fara a dispune de statul de refugiat politic dar a caror viata este in pericol in tarile lor de origine) 1998 Januarie : Publicarea unei circulare prin care se pune la punct un dispozitiv de « reconducere la frontiera » (expulzare) ai celor aflati in situatie ilega (fara documente legale de sedere) in Franta. Martie : Lege privind Nationalitatea (Cetatenia) franceza. Posibilitatea pentru copii nascuti in Franta de a solicita cetatenia franceza incepand cu varsta de 13 ani cu atorizatia parintilor si incepand cu 16 ani fara autorizatia lor. Mai : Lege (restrictiva)  privind intrarea si sejurul strainilor in Franta, precum si acordarea azilului politic. 1999 Ianuarie : Crearea CODAC (Comisii Judetene de Acces la Drepturile Cetatenesti) pentru identificarea cazurilor de discriminare in domeniul activitatilor lucrative, al accesului la locuinte sociale, accesul la serviciile publice, avand ca scop favorizarea integrarii tinerilor de origine straina. August-septembrie : Deschiderea Hangarului la Sangatte (Calais, regiunea Nord-Pas de Calais) cu scopul de a gazdui solicitantii de azil politic expulzati din Marea Britanie. El ramane deschis pana in 2002. Franta si Germania pun la punct un dispozitiv comun pentru controlul imigratiei si acordarea azilului politic. Octombrie : Franta, Germania si Marea Britanie, cu ocazia reuniunii Ministrilor Europeni de Interne si Justitie la Luxemburg, invita statele membre UE la definirea unei politici de codezvoltare cu tarile de origine ai migrantilor. 2001 : Printr-o circulara  Elisabeth Guigou, Ministrul Muncii si a Solidaritatii abroga legea privind conditia de cetatenie franceza pentru posturile de responsabilitate in domeniul Securitatii Sociale.   Al doilea mandat a lui Jacques Chirac (2002-2007) 2002 Mai: Prezentarea de catre Nicolas Sarkozy, pe atunci Ministru de Interne,  Consilului Ministrilor de Interne ale tarilor membre UE (Euro15) a unui dispozitiv de lupta comun contra imigratiei clandestine si contra « falsilor » solicitanti al azilului politic in tarile UE. August: Ocuparea Bazilicii din Saint Denis (Seine Saint Denis, aria metroplitana pariziana) de catre cei aflati in situatie ilegala in Franta (les « sans papiers »). Niclas Sarkozy vine in Romania pentru a pune bazele unei cooperari bilaterale de lupta in materie de « trafic de carne vie » si imigratie clandestina. Septembrie: Nicolas Sarkozy solicita printr-o circulara reexaminarea dosarelor celor aflati in ilegalitate in Franta. Dominique de Villepin, Ministrul Afacerilor Externe, prezinta o reforma privind procedura de AP (Azil Politic) in Consiliul de Ministri : OFPRA va instrui toate dosarele solicitantilor de AP in Franta, iar celor carora acest statut va fi refuzat, vor fi recondusi la frontiera, adica, expulzati ! Decembrie : Anuntul de inchidere al Hangarului Sangatte pe 30 decembrie 2002, cu trei luni inainte de termenul prevazut. Niclas Sarkozy a confirmat acceptarea pe solul francez a 342 de refugiati (« care pot ramane ») in Franta cu un titlu de sejur pentru desfasurarea unei activitati lucrative remunerate, din cei 46.986 de straini care au fost gazduiti la Sangatte, din 1999 si pana la inchiderea lui.   Imigratia selectiva a lui Nicolas Sarkozy 18 mai 2006 : Proiectul de Lege privind imigratia selectiva in Franta propus de catre Nilas Sarkozy, pe atunci, Ministru de Interne este adoptata de catre deputati cu 376 de voturi, pentru, si 164, contra ! Acest Proiect de Lege a fost respins de catre Biserica Catolica, Asociatia « SOS Racisme », Amnesty International, PCF (Partidul Comunist Francez), etc., calificata ca « imigratie jetabila ». Ministrul de Interne, la un Congres al UMP a declarat in fata auditoriului : « La France, on l’aime ou on la quite » (Franta o iubim sau o parasim). Aceasta Lege Sarkozy prevede : a) Inregistrarea amprentelor digitale ai tuturor solicitantilor de visa de sejur in Frant ; b) Lupta contra casatoriilor fictive care au ca scop facilitarea imigratiei pe cale legala, precum si contra solicitarii AP mascat (din motive economice) ; c) Facilitarea reconducerii la frontiera (expulzarea) strainilor chiar dupa zece ani de sedere legala pe teritoriul francez (expirarea cartii de rezident de zece ani!) in cazul in care situatia o impune (criminalitate, terorism, spionaj, etc.) d) Incurajarea stabilirii pe teritoriul national ai celor care “au vocatia de a se integra in Franta” pe plan social si profesional, in special ai strainilor cu inalta calificare in domeniul tehnic si tehnoloic, precum si studentilor admisi prin concurs in sistemul de Scoli de Inalte Studii, in special in cele Ingineresti si Comerciale (Les Grandes Ecoles d’Ingénieurs et de Commerce) sau ai muncitorilor calificati in domenii in care mana de lucru in Franta prezinta carente ; e) Clasificarea strainilor in patru categorii pentru a evita dezmembrarea familiilor: e1) “Cei care au vocatia de a se integra in Franta”, specialisti de inalt nivel in domeniul stiintei si tehnologiei, economiei si comertului, arhitecturii, medicinii, etc., absolventi de Scoli Superioare Franceze de Inalte Studii (Grandes Ecoles), cadre medii si superioare sau muncitori de inalta calificare (respectiv, familiile lor)  de care economia franceza are nevoie pentru prosperitatea spirituala si economica; e2) Sotii cetatenilor francezi (mariaje mixte), respectiv, familiile lor e3) Azilantii politici e4) Strainii cu un statut ilegal pe teritoriul francez (metropolitan, respectiv, DOM si TOM)  Daca e1-e3 sunt « candidati » la cartea de rezident de zece ani (respectiv, definitiva) si sunt « naturlizabili » in Franta, cei din categoria e4 sunt expulzabili sau « incurajati » sa se intoarca acasa ! Totusi, in aceasta categorie distingem: - Straini cu un statut ilegal pe teritoriul francez dar parinti ai unor copii nascuti in Franta si care care sunt inexpukzabili pana la 13 ani. De regula ei presteaza munca “la negru” si sunt bine integrati in societatea civila, fiind cei care asteapta cu “sufletul la gura” cate un “vag de regularizari” care fac autoritatile franceze din cand in cand si k/k (caz par caz). -Straini cu un statut illegal in Franta si fara atas familial pe teritoriul francez, dar care preseaza munca la “negru” si asteapta regularizarea lor pentru a putea face demersuri administrative in vederea introducerii familiilor lor prin dispozitivul de reintregire a familiei. -Straini aflati in situatie ilegala in Franta, fara atas familial, care nu presteaza niciun fel de activitati lucrative fiind implicati in marea criminalitate, in special in traficul de stupefiante, traficul de carne vie, de tigari, prostitutie sau in alte tipuri de activitati interzise si ilicite. Ei sunt cai care fac obiectul expulzarilor masive. Aceasta lege are ca scop reducerea imigratiei “suportate” in favoarea unei imigratii “alese”!    EPOILOG   Nu faptul ca Franta a pus la punct un dispozitiv de « intoarcere acasa » a rromilor poate fi reprosat Guvernului francez, ci mai mult motivul pentru care a esuat in integrarea lor, asa cum, in general a esuat si in integrarea altor comunitati sau minoritati nationale care traiesc pe teritoriul francez metropolitan ! Acest esec se datoreaza in primul rand unui dispozitiv laxist (gen : « lasa-ma sa te las ») care a fost speculat si de catre eur(ro)romi, motiv pentru care s-au si orientat catre Franta, unde ulterior sa-au si instalat ! In loc sa puna accentul pe o integrare concreta si reala (pragmatica), Franta s-a multumit sa « subventioneze» azilantii sai politici rromi cu prestatii sociale, lasandu-i pe ei sa se descurce singuri ! Era mult mai ieftin si fara multa bataie de cap ! In al doilea rand, masurile reale de integrare ar fi necesitat reforme importante in Codul Civil, in special in ceea ce priveste accesul pe teritoriul national, precum si o incadrare ai celor in cauza de catre asistenti sociali, mediatori, pedagogi, psihlogi cu o vasta experienta in domeniul comunicarii cu grupurile etnice de origine straina. Dupa parerea mea, Franta nu au facut nimic concret, practic, pentru a-i integra in societate, eu(ro)romii! Probabil, pentru ca responsabilii gandesc (si in special oamenii politici!) ca integrarea eu(ro)romilor in civilizatia europena este numai o iluzie! Un proiect fara coloana vertebrala, nefiabil, pentru ca matematic vorbind, probabilitatea de realizare a unui asemenea eveniment in spatiul comunitar care deja se confrunta cu o serie de probleme sociale (de integrare afro-europeana), politice si economice de tot felul, datorita multiplelor sale viteze cu care inainteaza mult prea rapid in ceea ce priveste reconstructia europeana, este extrem de mica ! Si oarecum exista un adevar in acest punct de vedere ! Pentru ca o integrare reusita cere sacrificii sustinute pe toate planurile vietii social-economice si in special, rabdare si timp! In ciuda faptului ca 17,5 miliarde de auro au fost deblocate de catre Uniunea Europeana in favoarea eu(ro)romilor, acesti bani nu au ajuns nici unde trebuie si nu au fost investiti cum trebuie. Si in alte tari eurpene problema pe care o ridica aceasta minoritate este asemanatoare cu cea in Franta, cu toate ca ea fost gestionata cu ceva mai mare succes ! In Germania,  traiesc cca 120.000 de eu(ro)romi, din care cca 75.000 sunt de nationalitate (cetatenie) germana (zigeuner-tigani), in general mai bine integrati decat omologii lor francez in Franta « les gens de voyage »,  iar restul provin din fosta Yugoslavie, din perioada razboilui. Zigeunerii traiesc in marile orase ale landurilor din Vest (nu in amplasamte insalubre pe domeniul public la periferia metropolelor ca « les gens de voyage »), limba germana fiind pentru ei limba « oficiala », avand copii scolarizati in majoritatea cazurilor. Prezenta lor pe teritoriul german este atestat de secole si sunt considerati ca o minoritate etnica ca si danezii sau frizonii. In schimb, in 2009, 80 de rromi veniti din Romania si-au instalat « cartieul lor general » in plin centru al Berlinului, provocand nemultumirea profunda a riveranilor in particular si a societatii civile, in general ! Dupa semnarea acordului de la Pristina si Germania prevede repatrierea a 12.000 de romi originari din Kosovo, in jur de 2.500 pe an. Conform unor documente oficiale pe care le-am putut studia, in 2009, Germania a expulzat 541 kosovari la Pristina dintre care 76 de romi. In 2010, la sfarsitul lunii iulie, 464 de kosovari au fost expulzati dintre care 102 romi. In Italia, Primarul Romei, Gianni Alemanno si-a propus desfintarea a 200 de amplasamente insalubre (focare de infectie), ilegale,  in care traiesc 2.580 de tigani. Aceasi masura urmeaza sa fie luata si la Milano de catre Primarul Letizia Brichetto Arnaboldi casatorita Moratti (membra a « Forza Italia »), unde se afla amplasate inca 14 « lagare » asemanatoare cu cele ale romilor din Roma, din cele 330 existente cu trei ani in urma. In vizita la Paris, Gianni Alemanno s-a pronuntat in favorea masurilor luate de catre Eric Besson, Ministrul Imigratiei, Integrarii si Identitatii nationale. Dintre cei cca 150.000 de romi italieni, 60% sunt de nationalitate (cetatenie) italiana ! Cca 35.000 provin din fosta Yugoslavie. Si in Spania dintre cei cca 650.000 de « Gitanos » care traiesc cu precadere in Andaluzia, sunt romi de nationalitate (cetatenie) spaniola, ei fiind instalati inca din secolul XV, Alaturi, tot in amplasamente insalubre (fara apa curenta, fara curent, fara puncte sanitare) si ilegale (ca « El Gallinero ») la 15 km de Madrid, « supravietuiesc » cca 55.000 de eu(ro)romi originari din Romania si Bulgaria ca si in Franta sau Italia. Ei sunt sustinuti de catre « verisorii » lor, « Gitanos », a caror integrare in societatea civilia spaniola seamana ca ai celor din Germania si Franta. Liderul national al PP (Partidului Popular) din Catalania, de frica, ca eu(ro)romii expulzati din Franta sa nu ajunga in regiune, pe cai ilegale, sustine cu vehementa dispozitivul de repatriere a lor in tarile lor de origine pus la punct de catre Nicolas Sarkozy. Vazand ceea ce se intampla in marile tari europene, desigur, asta nu inseamna totusi ca integrarea eu(ro)omilor in societatile europene este o cauza pierduta! Din contra, eu cred ca integrarea lor este posibila! Dar trebuie acordate lor sanse reale de integrare! Sanse reale de insertiune sociala ! Si nu printre « straini », ci la ei « acasa », in tara lor de origine, unde sunt obisnuiti sa traiasca cu obiceiurile lor, cu « legile » lor, asa cum se intampla in celelalte tari europene ! In sfarsit, chiar daca acest proces necesita mult timp, rabdare si sacrificii din partea societatii civile, folosind mijloace si metode specifice adaptate acestei minoritati etnice, ei pot deveni cetateni cu adevarat europeni! Doar exista un numar mare de cetateni de etnie roma, atat in Romania cat si in restul UE care au contribuit substantial la civilizatia si cultura europeana ! Poate merita sa mentionam si faptul ca autodeterminarea lor, recunoasterea lor ca minoritate etnica europeana, integrarea lor in spatiul comunitar ar trebui sa intereseze si politicul! In primul rand pentru ca in stadiul lor de « nomazi », o comunitate atat de importanta in migratie poate deveni un flagel atat pe plan social cat si pe plan economic, putand contribuind substantial la cresterea criminalitatii aflate deja la cote ridicate in UE, un adevarat pericol pentru societatile europene. In al doilea rand pentru ca asa cum remarca Gérard Onesta, vicepresedinte (verzii) al Parlamentului European sau Els de Groen (grup verzii/ALE), care militeaza si pentru recunoasterea Holocaustului Romilor, minoritatea de etnie roma cu drept de vot in spatiul comunitar se ridica la opt-noua milioane (poate ceva mai mult de 5% din populatia UE. In incheiere mentionam ca nu ar fi exclus ca dispozitivul de repatriere pus la punct de catre Presedintele Sarkozy sa fie unul de « precampanie » electorala. In orice caz, sunt convins ca toti cei implicati in acest dispozitiv stiu ca acest dispozitiv nu serveste la nimic in realitate. Pentru ca rromii vor reveni in Franta ! Isi vor face alte amplasante, in alte locuri, eventual se vor dispersa si « algebra-tribala » o vor descompune din nou in structuri socio-umane mai simple : magme sau anelide, iar ulterior, daca situatia si conjunctura le va permite se vor constitui din nou in « algebra » si este foarte probabil ca « SATRA » lor nu va dispare niciodata si nici « EUROSATRA », implicit. Atat timp cat in Romania, din cele 20 de miliarde de euro alocate de catre Bruxelles, integrarii rromilor in perioada 2007-2013, autoritatile nu au utilizat decat 85 de milioane in proiectele lor de integrare sociala si care « practic » nici macar nu se vad !
____________________________________
[1] Romii formeaza un popor indo-european de origine indiana.
Este vorba de Kshattriyas care veniti din nordul Indiei au ajuns in Grecia in secolul IX. Apoi in secolul XIII s-au unit cu Rajputs ! Impreuna, ei formeaza Romani Cel/Popor Tigani, de unde sint si supranumiti «Romanichels», dar ei se numesc ei insisi « Romané Chavé », adica « fiul lui Ram », un erou al epopeii « Ramanaya » !
Exista o mare varietate de limba tiganeasca utilizata de catre Romi, denumirea acordata lor pentru prima data de catre Organizatia Natiunilor Unite :
01. Anglo-tiganeasca (Marea Britanie)
02. Calo-tiganeasca (Spania)
03. Domari (Iran)
04. lomavren (Armenia)
05. Tiganeasca balcanica (Serbia)
06. Tiganeasca baltica (Polonia)
07. Tiganeasca carpatica (Republica Ceha)
08. Tiganeasca finlandeza (Finlanda)
09. Tiganeasca Sintesilor (Serbia)
10. Tiganeasca Valahilor (Romania)
11. Tiganeasca galeza (Tara Galilor, Marea Britanie)
12. Greco-tigana (Grecia)
13. Serbo-tigana (Serbia)
14. Tiganeasca tatara (Danemarca, Norvegia si Suedia)     [2]Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) este o organizație internațională pentru securitate. Se concentrează asupra prevenirii conflictelor, administrării crizelor și reconstrucției post-conflictuale. Este formata din 56 de țări participante din Europa, Mediterană, Caucaz, Asia Centrală și America de Nord, acoperind spațiul emisferei nordice "de la Vancouver la Vladivostok". OSCE are ca membri (wiki): Albania, Andorra, Armenia, Austria, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Bosnia-Herțegovina, Bulgaria, Canada, Croația, Cipru, Danemarca, Elveția, Estonia, Federația Rusă, Finlanda, Franța, Georgia, Germania, Grecia, Vatican, Ungaria, Islanda, Italia, Kazahstan, Kirghistan, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Macedonia, Malta, Marea Britanie, Monaco, Muntenegru, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, Republica Moldova, România, San Marino, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Tadjikistan, Turcia, Turkmenistan, Ucraina, Statele Unite, Uzbekistan. Organele de decizie ale organizației sunt Summitul, Consiliul Ministerial. Consiliul Permanent este forul regulat de luare a deciziilor și se întrunește săptămânal. Organizația este condusă de un Președinte în exercițiu (în prezent Ministrul secretar de stat și al afacerilor externe al Kazakstanului Kanat Saudabayev numit la VIENNA în 12 ianuarie 2010), pentru un mandat de un an. Activitatea sa este sprijinită de troica OSCE, formată de președinția anterioară (Grecia) și de cea viitoare (Lituania va exercita președinția în 2011). Secretarul general al organizației este Marc Perrin de Brichambaut. Sediul OSCE este situat în Viena, Austria. Organizația are birouri în Copenhaga, Haga, Varșovia, Praga și Geneva. La Copenhaga se află sediul Adunării Parlamentare a OSCE, la Haga cel al Înaltului Comisar OSCE privind Minoritățile Naționale (ÎCMN), iar la Varșovia cel al Biroului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR). La Viena se află și sediul Reprezentantului OSCE pentru Libertatea Presei (RFOM). Organizația a fost creată în 1973 sub numele de Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa (CSCE). Negocierile privind crearea unei grupări de securitate europene datează încă din anii 1950, însă Războiul Rece a împiedicat obținerea unor progrese substanțiale până în noiembrie 1972 la Helsinki. Recomandările rezultate în urma negocierilor, "Carta Albastră", au conferit fundația practică pentru crearea unei conferințe în trei faze, procesul Helsinki. CSCE s-a deschis în Helsinki pe 3 iulie 1973 cu participarea reprezentanților din 35 de țări. Faza I a constat în atingerea unui consens în privința Cartei Albastre. Faza a II-a a fost faza de lucru, desfășurată la Geneva din 18 septembrie 1973 până în 21 iulie 1975. Rezultatul Fazei a II-a a fost Actul Final de la Helsinki, semnat de către 35 de țări participante în ultima fază, a III-a, ce a avut loc la Helsinki între 30 iulie și 1 august 1975. Modul de lucru pentru îmbunătățirea relațiilor și implementarea Actului de la Helsiki a fost discutat și aprobat într-o serie de ședințe desfășurate la Belgrade (4 octombrie 1977 - 8 martie 1978), Madrid (11 noiembrie 1980 - 9 septembrie 1983), și Viena (4 noiembrie 1986 - 19 ianuarie 1989). Prăbușirea Cortinei de Fier a necesitat schimbare rolului CSCE. Carta de la Paris pentru Noua Europă, semnată pe 21 noiembrie 1990 a marcat începutul schimbării. La 1 ianuarie 1995, numele organizației a fost schimbat în OSCE. Pe 19 noiembrie 1999, la Istanbul, OSCE a încheiat un summit de două zile apelând la stabilitate politică în Cecenia și adoptând o Cartă pentru Securitatea Europei. După ce un grup de 13 senatori democrați americani au înaintat o petiție secretarului de stat Colin Powell în care cereau intervenția unor observatori electorali străini la alegerile prezidențiale din Statele Unite, președintele Bush a invitat OSCE să trimită observatorii.  

Citeste articolul integral pe: Actualitatea