AVENTURI LA PARIS

Daca va intereseaza o colaborare sau pur si simplu doriti sa ma contactati, adresa mea este: danieldanescu@gmail.com

Haideti sa va povestesc ce experienta de neuitat am trait la Puteaux... Cum adica v-am promis Parisul? A, da, pai stati ca e ok, Puteaux e o bucata din Paris, sau o bucata lipita de Paris, sau o bucata de <beeeeeeep> pur si simplu. Ce beep? E, lasa ca o sa vedeti ce beep. In primul rand, sa facem o adaptare in limba romana la numele bucatii. Puteaux se pronunta PUTZO, cu accent pe O, cel putin mie asa imi place sa-i zic de cand am fost acolo. Simt un mic stres in sufletele voastre. Aveti impresia ca sunt un bogatan care se plimba prin Europa si care-si face cumparaturile la Paris... Nu, fiti linisiti, sunt si eu un negru pe plantatie ca si voi, si am ajuns la Putzo obligat fiind de firma. De ce m-au trimis, nu stiu, inca ma intreb. Si au trecut cateva luni... Adica, am facut acolo exact acelasi lucru pe care l-as fi facut aici, acelasi program, nici macar o tasta n-am apasat in plus. Dar daca ei au vrut sa cheltuiasca 1500 de euro pentru 5 zile ca eu sa le dau ce le-as fi dat aici fara costuri suplimentare, de ce sa ma impotrivesc?

Asa gandeam inainte sa plec, intre timp insa mi-am dat seama de ce ar fi trebuit sa ma impotrivesc. Cred ca e timpul sa inceapa povestea... Si incepe dis-de-dimineata, la ora 6, ora la care am acele vise erotice atat de placute... Ce, nu ma credeti ca exista ora aceea? Puneti-va ceasurile intr-o zi, asa de test, sa vedeti ce frumoasa e viata la 6 dimineata. Ajung ceva mai tarziu la aeroport, si ma ia cu foame. Lasa, imi zic, nu iau mare lucru sa nu cheltuiesc, ca oricum o sa fie mare ospat in avion, gratis. Asa ca iau doar un corn, insa la pret promotional, adica la banii aia puteam sa iau o masa la un restaurant in Bucuresti. Mi se inclestasera degetele pe bani, a trebuit sa mi-i smulga vanzatoarea din mana, avand un zambet satisfacut ca s-a mai pacalit un fraier cu cornul ei.

PERCHEZITII IN AEROPORT

Trec de primul control, ajung la perchezitii. Nu stiu ce are toata lumea cu mine de ma cauta peste tot. Am fata de infractor? La Selgros m-au invartit ca pe un pui la rotisor, la aeroport m-au dezbracat... mi-a zis tanti sa-mi dau si ghetele jos, banuiesc ca voia sa vada daca am o grenada intre degetele de la picioare. Trec eu in sosetzele lipa-lipa prin aparat, care oricum suna de nebun, mi se cere si cureaua fara de care sunt un om mort, ca blugii sunt foarte largi. Cu o manuta tinand de pantaloni si tot in sosetzele trec iar prin aparat si in sfarsit ma accepta asa cum sunt. Bine ca nu mi-a detectat maseaua de fier, ca cedam nervos. Multumit ca sunt legal si lumea ma crede ca n-am venit sa omor multi oameni cu privirea mea fioroasa, incep sa ma imbrac la loc. Imi trece prin minte gandul ca mai bine imi luam hainele pe brat inca de acasa, mergeam la aeroport in chiloti, si dupa ce treceam prin ghilotina aia ma imbracam. Ca asa m-am imbracat de doua ori cu aceleasi haine. Pierdere de timp. Mult timp chiar, ca ma imbracam eu linistit cand imi aud numele prin difuzoarele aeroportului, ceva de genul ca pleaca avionul si poate vreau sa ma urc. Ma -zic- acu daca am venit pana aci, hai sa mananc si eu gratis in avion. Si ca sa am pofta, o iau la sanatoasa prin aeroport sa prind masa gratuita, ma orientez dupa niste angajati ai aeroportului care tipa la mine pe unde sa o iau, si ajung la avion...

TAROM

Frumos in avion, cu ecranase LCD, cu GPS, sa vada omul pe unde zboara, cu mancare buna, nu ca in jaful frantuzesc de care o sa va povestesc mai incolo. Pornim, zburam, ajungem. Sunt in aeroportul Charles de Gaulle, in apropiere de Paris. Wow, ma gandesc, sunt in una din cele mai faimoase zone de pe glob, sa vezi cum o sa ma umplu de placere saptamana asta. Merg vreo jumatate de ora cu bagajele prin aeroport, in cautarea statiei de tren. Bagaje voluminoase si grele, miliarde de lucruri pe care mi le-am luat ca sa nu duc lipsa de nimic, si din care au ramas 95% impachetate pana am plecat... Dar astea n-au fost nimic pe langa laptop-ul dat de firma. Mic, negru si de doua ori mai greu decat celelalte bagaje. Ca asa stie firma sa se ocupe de conditia noastra fizica. Ne da laptop-uri de acum 75 de ani, placate cu plumb, sa le caram prin Europa.

TRENUL SPRE PARIS

Sunt in tren. Jegos. Nu eu, trenul. Urat, cam ca la noi, si niste indivizi dubiosi care imi scanau cu ochii lor cu raze X bagajele... Sunt cu ochii lipiti de geam, sa vad minunea Europei, Parisul si imprejurimile lui. Mai neicusorule, da unde-s minunile? Peisaje dezolante, cum ar fi cand te apropii de Bucuresti cu trenul. Lasa ca ajung eu in Paris, sa vezi atunci... Si ajung, intru la metrou, soc total, e mai urat decat la noi. Mai mare, mai multe statii, dar scarboase, si statiile si trenurile. Scaune negre de jeg in metrouri, terifiant. Punctele de intrare sunt prostie in stare pura. Vi se par la noi barele de la metrou neplacute? Sa vedeti cum e in Paris, combinatie de bare si usi care se inchid automat si imediat, si un spatiu atat de mic incat si fara bagaje e o problema sa intri. Daca mai ai si genti esti bun de cascadorii rasului la ce trebuie sa faci ca sa poti trece. Si cica oras turistic. Si ajung... unde credeti? La...

PUTZO

Ies de la metrou, admir cateva cladiri mari si frumoase si ma indrept catre hotel. Fiecare pas ma indeparteaza de lumea civilizata si ma apropie de o mahala, care ajunge la punctul ei culminant in dreptul hotelului in care m-a cazat firma. Bine, daca nu stiam deja ca acolo trebuie sa fie un hotel, as fi zis ca e casa vreunui bosorog al carui strabunic a pus prima caramida la constructie. Ma uit dupa bulina rosie, n-o vad. Asa ca prind un pic de curaj si intru, mentinandu-mi totusi starea de alerta si invartind ochii ca girofarul sa prind din prima secunda cand incepe constructia sa o ia in jos. Ajung la receptie, eu nu stiu franceza, mosneagul nu stie engleza, asa ca ne intelegem de minune. Imi zice el ceva acolo, eu zambesc si dau afirmativ din cap, apoi il bag si eu in cate una-alta, el zambeste si da afirmativ din cap. Ce oameni draguti... Ma indrept catre lift. Deschid o usa, vad o camaruta de 1 metru patrat, imi zic ca am nimerit in camera femeii se serviciu, unde-si tine ea maturile. Ma mai uit de jur-imprejur, nu vad liftul. Ma, nu cumva... Nu, n-are cum, ce hotel e ala cu lift de o singura persoana? Si totusi, uite butoane, stil al doilea razboi mondial, uite si oglinda... Ezit un pic, ma gandesc ca in Romania cel mai prapadit lift pe care l-am vazut in toata viata mea arata mai bine decat cusca asta in care nu intru si eu si gentile in aceeasi calatorie. Imi fac curaj, ca atunci cand eram mic si intram in telecabina la Sinaia, si intru. Smucesc din genti sa-si gaseasca loc pe langa mine si mai ales prin mine, si cu ochii bulbucati apas butonul. Hardughia se porneste usor, agale, ca sa am timp sa fac sex cu gentile pana la etajul meu. Si pentru ca tot nu am ce face, citesc si eu ce scrie prin lift, si constat cu stupoare ca e lift de 3 persoane!! De cate zisesi?? 3 persoane? De care persoane, adica oameni? 3? Pai cand am urcat in liftul ala 2 oameni am ajuns sa fim intimi. In 3 cum ar fi fost? Eram in luna a doua de sarcina acum daca urcam cu inca doi. Ajung sus, ii dau iar o smuceala de bagaje, ma lupt cu laptop-ul caruia ii placea in lift, si ies. Dar cum ies? Ca usa se deschide doar un pic si se opreste in ceva. O busesc de cateva ori, ca vad ca se deschide din ce in ce mai mult cu fiecare lovitura. Ies cu genti cu tot, mort de oboseala, si constat care e problema. Femeile de serviciu si-au lasat toata logistica in usa. Va place cum le-am zis la maturi, mopuri, galeti cu apa murdara? Bajbai prin intuneric, ca nu e lumina pe hol si n-are geamuri exterioare si bag cheia in usa.

CAMERA DIN PUTZO

Pute. Ceva pute aici. O fi un cadavru sub pat, cine stie. Imi arunc repede gentile, iau laptopul de 15kg si ies, ca sunt asteptat sa muncesc la firma. Parcurg mahalaua si ajung la firma, ceva mai aranjata ca hotelul. Nu mult, sunt cladiri daramate vizavi, arata ca in Ferentari, si e o gaura mare in cladirea cu firma. Ma uit dupa bulina rosie, nu e nici aici. Deduc fara teama de a gresi ca francezii n-au vopsea rosie, sau poate tot cartierul e o bulina rosie si se poate vedea din turnul Eiffel. Insa socul zilei avea sa apara dupa ce treceam de usile care luceau frumos...

FIRMA

Ma loveste un puternic miros de plastic ars. Hotelul pute, firma pute, ce-or avea francezii astia la nas nu stiu. Un amic ma instruieste sa nu folosesc niciodata liftul, asa ca-mi explic de ce miroase a ars. Ocolim liftul si incep galeriile intunecate, sau cum le zic ei, holurile firmei. Deschidem o usa neagra de mizerie, pete negre unde pun de obicei oamenii mana sa le deschida. Cred ca usa aia n-a fost spalata niciodata din 1960 cand a fost montata. Urc niste scari intunecate si mirositoare, apoi niste holulete stramte si la fel de intunecate si ajungem intr-o camaruta unde trebuia sa fac eu arta din programare. Firma un fel de vagon, cu hol foarte stramt pe mijloc si compartimente pe margini. Totul mic si intunecos, cred ca mai bine s-ar turna filme de groaza in cladirea aia. Ma asez la birou, astept sa-mi treaca spaima, desfac laptopul cu grija sa nu-mi cada pe jos, ca sa nu treaca prin toate tavanele pana la subsol, si incep lucrul.

CONDITII DE PUTZO IN COMBINATIE CU CORPORATIE MULTINATIONALA

Mi-e sete, asa ca ma uit rapid prin camera dupa o masinarie de-aia de-ti da apa gratis, cum e la firma in Bucuresti, cum e la orice firmulita patetica in apartament de bloc. Nu vad masinaria, asa ca intreb care e locatia ei. Aflu ca nu exista asa ceva, daca vreau apa trebuie sa cumpar. Poftim? Dar cafea, ciocolata calda, ceai? Cum sa nu, la 0.8 euro inghititura. Pai cum? Ca la Bucuresti sunt toate gratis. E, aici nu. Ok, o sa investesc un euro in ceva de baut, ca mor de sete. Unde e spatiul de jecmaneala? Sunt condus prin holurile intunecate si stramte catre o sala, unde trebuie sa dai cu cardul ca sa ajungi la masinaria mirifica. Pai cum? Sunt deja in firma, m-am autentificat jos, de ce dau cu cardul ca sa-mi iau o ciocolata la suprapret? In Bucuresti nu e asa. E, aici e. Alta usa neagra de mizerie si care scoate scartaituri mai ceva ca grajdul bunicii mele dintr-un satuc din Romania. Ce chestie, nu ma gandeam ca o sa sparg sume mari de bani chiar din prima zi, si nu in supermagazine, ci la masinaria de sucuri. Plec socat catre compartimentul de tren in care trebuie sa muncesc, luand sorbituri mici si simtind pe limba cum se duc banii mei in jos...

BAIA DIN FIRMA

Traumatizanta. Cam cum te-ai duce la tara si ai sta pe un veceu in fundul curtii. Spatiu atat de mic incat femeia de serviciu nu poate sa intre cu mop cu tot. Si nici nu are de ce, din moment ce stergem noi, angajatii, toti peretii cu hainele noastre. Ca n-ai cum sa te strecori altfel. E o chiuveta in veceu si alta in afara lui, de ce nu m-am prins. Ca oricum cea din veceu nu merge, doar ocupa loc. Probabil montata de cei de la curatenie, face parte din programul "fiecare angajat sa faca curat". Dupa ce te speli la chiuveta te stergi pe o carpa care e spalata probabil din cand in cand, in loc de igienicele servetele de unica folosinta pe care le avem noi.

ANGAJATII DIN PUTZO

Ciudati oameni, muncesc toata ziua fara sa miste, stau dupa program, nu-si iau pauza de masa, isi cumpara sandvis la pranz si repede, repede, sa ajunga inapoi sa munceasca. Iar in cele 15 minute pana la alimentara vorbesc tot despre munca. Ajunsi inapoi mananca in timp ce lucreaza. Tin sedinte zilnice in care fiecare le spune tuturor ce a lucrat in ultimele 24 de ore si ce are de gand sa faca in urmatoarele. N-am vazut niciodata asa spalare de creier ca in firma asta. Si te intreaba de 3-4 ori dupa ce ai zis daca numai asta ai facut, daca asta e tot. Dezgustator.

NOAPTEA

Am vizitat un pic Parisul, nimic emotionant, cateva chestii pe ici pe colo interesante si atat. Turnul Eiffel e cat de cat mai interesant, dar nu merita vazut mai mult de o data in viata. O gramada de bare prinse unele de altele. A venit noaptea, ajung la imputiciunea de hotel, ma risc iar cu liftul din al doilea razboi mondial, si ajung in camera. Cam racoare in camera, ia sa pornesc eu radiatorul electric pus la dispozitie de hotelul medieval. Nu se simte nimic, si cand am apasat pe butonul de pornire s-a stins si lampa de pe masa. Cine stie, ma gandesc, o porni el, poate ii ia nitel. Ma spal si ma culc. Se facea ca eram la polul nord, si ma dezbracam la slip si faceam baie printre ghetari... Ma trezesc tremurand, verific radiatorul, care tremura mai rau ca mine, ba chiar incepuse sa tuseasca. Imi pun toate hainele pe care le am si ma bag sub plapuma, cu cap cu tot. Doar asa am reusit sa ridic temperatura peste zero grade. Dimineata primul lucru pe care vreau sa-l fac e sa vorbesc cu mosneagul de la receptie, ca eu n-am caldura in camera. Bine, mai intai am mancat micul dejun, care se serveste intr-un buncar la subsolul hotelului. Si ajung la receptie, si ii zic lu tataie, la care el senin imi raspunde ca nu e nicio problema, voi avea caldura, e oprita de la receptie. Nu trebuia decat sa ne spuneti ca vreti caldura, zice el. Am ramas perplex. Suntem in ianuarie, cu temperaturi sub zero grade afara noaptea, si caldura se porneste doar la comanda? Pai in cazul asta zic sa profit de ocazie si sa-i zic receptionerului ca vreau si apa la veceu, chiuveta, dus, lumina in camera si hartie igienica... Sa stie omul, ca nu e evident. Asa ceva n-am auzit niciodata si nici nu cred ca o sa mai aud. Trebuie sa fac cerere pentru caldura in ianuarie in Franta. Bun venit la Paris!! Mai exact, la Putzo. Si oricum n-am inteles de ce n-aveam curent in priza, ca radiatorul avea buton, era oprit, nu consuma curent fara sens. A zis nenea ceva de economie de energie, asa ca am intrat in joc. Si ca sa-i ajut cu economia am lasat radiatorul la maxim zi si noapte, era o caldura de am dormit dezbracat si dezvelit. Auzi, sa nu-mi dea curent la priza ca sa nu cumva sa pornesc radiatorul...

MAGAZINE

Cine mi-a zis ca sunt preturi mici in magazine in Paris cred ca a ajuns din greseala in Somalia si i s-a spus ca e in Franta. Am fost la supermarket in Putzo, si preturile erau mai mari ca la noi, am dat 3 euro pe cea mai ieftina guma de mestecat. La buticuri de-astea de cartier o cola de 1.5 litri era 2 euro. Nu la 2 litri, la 1.5. Un sandvis era 4.5 euro la carciuma de unde-si luau colegii mei mancarea pentru pranz. Terifiant.

AIR FRANCE

Neplacut zborul la intoarcere. Nu tu ecranase LCD, nu GPS, nu mancare buna. Mi-au pus in fata o tava numai cu branzeturi care de care mai imputite si o mancare dintr-un fel de legume stricate amestecate bine de un robot de bucatarie. N-am mancat decat chifla din toata mancarea aia a lor. Dar cele mai placute amintiri le am din aeroportul lor. Dupa saptamana de cosmar petrecuta in mahalaua Parisului unde m-a trimis firma zic si eu sa plec acasa ca omul. Ciudat, dar eram fericit sa ma intorc in Romania! Numai ca francezii s-au gandit sa-mi dea o ultima placere carnala la aeroport. Astia m-au dezbracat din prima de tot, am ramas doar cu tricoul si pantalonii pe mine, fara curea, si tot suna rahatul ala de detector. Cred ca era sensibil si la masele de fier. Si ma trage deoparte un negru de 3 pe 2 metri si 200 de kilograme, imi zambeste ca un homosexual si incepe sa ma pipaie peste tot. Peste tot. Si ma pune sa-mi tin mainile orizontale indepartate de corp, ca Isus pe cruce. Pantalonii imi cadeau, negrul ma pipaia. Dau sa las mainile sa-mi mai ridic pantalonii dar el mi le ridica la loc si se uita furios. Ok, astept sa termine ce face el acolo, cu pantalonii-n vine, si zice ca e gata. Ma intorc la el si vad ca are un zambet larg si satisfacut pe fata. Cred ca i-a placut mult ce mi-a facut.

AEROPORTUL CHARLES DE GAULLE

Ma imbrac la loc dupa sceneta erotica cu negrul, mai trec prin niste controale si ma indrept catre avion. Culoare prin aeroport, scari, o usa si... ies afara. Cum afara? Am iesit din aeroport? Nu se poate, sper ca nu trebuie sa o iau de la capat si sa ma intalnesc din nou cu negrul... Nu din nou! O persoana imi vede privirea indurerata si-mi zice sa stau linistit, ca nu mai sunt controale, o sa vina un autobuz sa ma duca la avion. Autobuz? Pai in Bucuresti am mers prin aeroport si la un moment dat m-am trezit in avion, fara sa ies afara. E, aici nu.

BUCURESTI

In sfarsit acasa! Nu inainte de a mai asista la o scena patetico-distractiva oferita de stewardese care au inceput sa anunte chestii, le-a apucat un ras isteric, au crezut ca au oprit microfonul dar el nu s-a inchis, si s-a auzut in toate difuzoarele din avion cum 3 tipe rad de fac pe ele timp de 5 minute, dupa care au reluat serioase ce aveau de zis.

CONCLUZIE

Daca va place durerea mergeti la Putzo, scrieti-mi (danieldanescu@gmail.com) sa va dau adresa hotelului, sau si mai bine angajati-va la firma care mi-a oferit acest minunat sejur. Vor fi clipe de neuitat, va garantez. Asta, daca scapati cu viata...

Citeste articolul integral pe: Impact Est