STIRI SOCANTE



Va recomandam:

Tehnopol

Netjobs

Stiri din - De la cititori



Luni, 03 Octombrie 2011, Ora 21:37

Ateliere de lucru pentru experti locali pe problemele romilor

    ATELIERE REGIONALE DE LUCRU PENTRU
EXPERTII LOCALI PE PROBLEMELE ROMILOR Bucuresti – 3 septembrie 2011 În perioada 04 -13 octombrie 2011, se organizeaza patru ateliere regionale de lucru in cadrul proiectului „Reteaua nationala a expertilor locali romi, mecanism de sprijin în implementarea masurilor de incluziune sociala a romilor, grup vulnerabil supus excluziunii sociale”.    Proiectul, implementat de Agentia Nationala pentru Romi, în parteneriat cu Agentia Nationala a Functionarilor Publici si Asociatia Partida Romilor „Pro-Europa”, a început în decembrie 2008 si se va finaliza în noiembrie 2011. Activitatile desfasurate au urmarit îmbunatatirea relatiilor de parteneriat între comunitatile de romi vulnerabile si institutiile publice, la nivel local, judetean, regional si national, în vederea cresterii incluziunii sociale a romilor din Romania, prin dezvoltarea retelei de experti locali pentru problemele romilor, la nivel national. În cadrul comunitatilor de romi pentru care au fost selectati, cei 210 de experti locali au contribuit la: •           facilitarea accesului la resurse materiale/economice adecvate;  •           cresterea oportunitatilor de angajare a persoanelor apartinand grupurilor vulnerabile; •           asigurarea participarii la educatie si cultura; •           cresterea accesului la servicii de asistenta medicala; •           participarea membrilor minoritatii romilor la relatiile sociale si politice.   La atelierele regionale de lucru se vor discuta aspecte legate experienta acumulata de expertii locali pe problemele romilor de-a lungul acestui proiect, exemple de buna practica din activitatea desfasurata si se va face o informare privind noua Strategie de incluziune a cetatenilor romani apartinand minoritatii romilor pentru perioada 2012 – 2020. Atelierele se vor desfasura în patru orase, dupa urmatorul program:    04.10.2011 - Bucuresti, Hotel Rin Central,Str. Traian nr. 55 06.10.2011 - Bacau, Hotel Decebal, Str. I.S. Sturza nr. 2 11.10.2011 - Craiova, Hotel Helin Aeroport, Str. Aviatorilor nr. 10 13.10.2011 - Cluj, Hotel Paradis, Str. Ciocîrliei nr. 47   La ateliere vor participa 210 experti locali pe problemele romilor din cele opt regiuni de dezvoltare, reprezentanti ai partenerilor proiectului, invitati ai Institutiei Prefectului, precum si reprezentanti ai ONG-urilor rome.     Contact Echipa de management Tel. : 021 318.10.55 Fax : 021 311.30.47 E-mail: info@anr.gov.ro Web: http://www.anr.gov.ro

Citeste articolul integral pe: 24 De Ore


 

 

Comentarii

Adauga un comentariu
Adauga un comentariu





Alte stiri din "De la cititori"

CURSURI GRATUITE PENTRU ANGAJATI

  Un numar de 50 angajati din domeniul petrol si gaze urmeaza in aceasta perioada cursuri gratuite de perfectionare in localitatile Medias, Moinesti si Ploiesti. Pana in prezent angajati ai societatilor OMV PETROM, ROMGAZ, EON GAZ, CONPET, INSPET, WEATHERFORD, IPIP, CIVIND CONDEXPERT, BADGER, HIDRAULIC, RAFINARIA STEAUA ROMANA,  au  finalizat cursurile gratuite ale proiectului ”Formarea profesionala si promovarea...

Joi, 24 Mai 2012, Vizualizari: 15
 

Numarul cardurilor valide din Romania a crescut cu 7% in 2011

De la cititori - Numarul cardurilor valide din Romania a crescut cu 7% in 2011

Expo Media organizeaza, la cererea comunitatii locale de afaceri, editiile anuale ale conferintelor de nisa “Credit & Collection Forum” - 13 iunie 2012 - si “Fraud Prevention Forum”- 14 iunie 2012, in incinta hotelului J.W. Marriott Bucuresti. Bucuresti, 24 Mai 2012 - Conform datelor BNR, numarul cardurilor valide, incluzand aici si unitatile co-branded si cu functie electronica, a crescut cu 7 procente in 2011,...

Joi, 24 Mai 2012, Vizualizari: 12
 

20 din 30 de call centere din Romania utilizeaza tehnologia de tip IVR, conform Mystery Shopping Agency

De la cititori - 20 din 30 de call centere din Romania utilizeaza tehnologia de tip IVR, conform Mystery Shopping Agency

In intervalul 15-16 mai 2012 a avut loc cea de-a opta editie a  Customer Care Conference and Expo in cadrul Hotelului Novotel City Centre din Bucuresti, un eveniment de afaceri ce a adus in prim plan ultimele tendinte si instrumente de eficientizare a industriei de customer care. Bucuresti, 23 Mai 2012 - Industria de call center devine, pe zi ce trece, unul dintre cele mai importante puncte de contact dintre branduri si clienti....

Miercuri, 23 Mai 2012, Vizualizari: 7
 

78% din top manageri considera ca implementarea unei strategii de tip social media este critica pentru succesul in afaceri

De la cititori - 78% din top manageri considera ca implementarea unei strategii de tip social media este critica pentru succesul in afaceri

In data de 29 mai 2012, in incinta JW Marriott Grand Hotel din Bucuresti, va avea loc cel mai important eveniment cu focus pe cele mai noi instrumente de  atragere si loializare a clientilor, Customer Loyalty & CRM Forum 2012. Bucuresti, 22 mai 2012 - Intr-un mediu de afaceri concurential vocile brandurilor razbat din ce in ce mai greu in zgomotul marketingului de fundal. Managerii din plan local si international sunt in...

Marti, 22 Mai 2012, Vizualizari: 31
 

Workshop - Recrutare si Selectie

De la cititori - Workshop - Recrutare si Selectie

Workshop - Tehnici eficiente de recrutare si selectie Obiectivele cursului: La finalul acestui curs participanții vor fi dobândit cunoștințe referitoare la: analiza nevoii de recrutare planificarea recrutării în funcție de necesitate stabilirea surselor de recrutare recrutarea internă stabilirea criteriilor de selecție și a metodelor de verificare a competențelor organizarea...

Marti, 22 Mai 2012, Vizualizari: 21
 

Allview anunta o noua actualizare software pentru tableta AllDro Speed

De la cititori - Allview anunta o noua actualizare software pentru tableta AllDro Speed

  Tableta Allview AllDro Speed primeste o noua actualizarea software Android 4.0 Ice Cream Sandwich. Noua versiune software aduce un plus de valoare tabletei, aceasta beneficiind de o imbunatatire pe partea de conectivitate 3G si pe cea de compatibilitate cu cele mai recente versiuni ale aplicatiilor din magazinul dedicat.   Noua versiune Android 4.0 aduce o viteza de operare imbunatatita si este compatibila cu majoritatea...

Marti, 22 Mai 2012, Vizualizari: 19
 

Mobilierul Spitalului Judetean Giurgiu

De la cititori - Mobilierul Spitalului Judetean Giurgiu

 Cum poate arata mobilierul dintr-o unitate sanitara din judetul Giurgiu, mai exact mobilierul de la Spitalul Judetean Giurgiu .Acest mobilier "" sertar"" situat la patul fiecarui pacient care este internat pe medicina interna. Ministerul  Sanatati poate se va indura cu o atitudine pozitiva. Sa numai vorbim de mirosul din acest spital si de conditiile din Policlinica judetului Giurgiu, mergeti sa...

Marti, 22 Mai 2012, Vizualizari: 33
 

Ateliere de lucru - reglementarea calificarilor profesionale

 Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, in parteneriat cu  Autoritatea Nationala pentru Calificari si Asociatia „Institutul pentru Politici Sociale” organizeaza in perioada 23-26 mai a.c. prima sesiune de ateliere de lucru pe tematica reglementarii calificarilor profesionale, eveniment ce va avea loc la Sinaia, Hotel RINA Sinaia, in cadrul proiectului strategic ”Reteaua Autoritatilor...

Luni, 21 Mai 2012, Vizualizari: 36
 

VAMA lansează albumul 2012

De la cititori - VAMA lansează albumul 2012

  În atenția tuturor fanilor și admiratorilor formației VAMA!      Se anunță un concert de lansare fenomenal așa cum trupa ne-a obișnuit deja. Nu aveți voie să lipsiți!       Vom asculta noile piese de pe albumul proaspăt lansat "2012”  care reunește 14 cântece despre iubire, libertate, speranță, vise, schimbare  și  totodată ne vom...

Duminica, 20 Mai 2012, Vizualizari: 27
 

IMPREUNA PENTRU COPIII NASCUTI PREMATUR

De la cititori - IMPREUNA PENTRU COPIII NASCUTI PREMATUR

 Donam 15 RON impreuna in cadrul Campaniei Marim Sansele La Viata? Cu 7.5 RON te alaturi proiectului ce are ca scop Salvarea Vietilor Copiilor Nascuti Prematur in Romania, IAR GROUPRICE DUBLEAZA DONATIA TA!   DONEAZA SI TU 7,5 RON / GROUPRICE.RO VA DUBLA DONATIA TA! http://www.grouprice.ro/grouprice/team.php?id=385   MULTUMIM!   www.impreunasalvamvieti.ro

Sambata, 19 Mai 2012, Vizualizari: 18
 

Alte stiri din ziarul "24 De Ore"

Info Util

Curs EUR 1 Euro 4.4646 lei
Curs USD 1 Dolar SUA 3.5492 lei
Curs GBP 1 Lira sterlina 5.5585 lei

» Curs valutar detaliat

Vremea in Bucuresti
Bucuresti,
Bucuresti, Romania

In general: In actualizare
Temperatura: 14°C

» Vremea in alte zone

Horoscop Rac
Rac,
(22.6 - 22.7)

Dragoste: Ai putea face o mică excursie împreună cu persoana iubită. Ar fi un bun...

» Horoscop pentru toate zodiile

Va recomandam



 

Newsletter

Introduceti aici adresa dumneavoastra de email pentru a primi noutati de la noi:

SONDAJ DE OPINIE

Credeti ca Romania ar trebui sa adopte ACTA?
Da
Nu
Nu sunt sigur/a

Vezi rezultate | Arhiva sondaje

 
Copyright © 2004-2012 PresaOnline.com - Romania
Pagina generata in 0.077s
Articolele si imaginile stirilor care NU au ca sursa "Presaonline.com" sunt © Copyright-ul ziarelor din care au fost preluate.
PresaOnline.com nu raspunde pentru continutul ziarelor, preluat in limita impusa de lege.