CATEGORII
SOCANT
Un avion era sa ajunga la alta destinatie pentru ca pilotii dormeau
Un avion al companiei publice indiene Air India a fost la un pas de a ateriza in alta parte decat era prevazut pentru ca cei doi piloti au adormit, relateaza The Times of India, in editia de joi. Avionul era pe pilot automat si cand controlorii de trafic ai aeroportului Bombay au contactat echipajul pentru procedurile de aterizare nu au primit nici-un raspuns, iar aparatul si-a continuat drumul la altitudine mare spre statiunea balneara Goa, situata mai la sud.
Incidentul s-a petrecut in urma cu 15 zile, iar aparatul respectiv avea la bord 100 de pasageri, a anuntat joi cotidianul indian The Times of India, citat de AFP. Avionul plecase de la Dubai in jurul orei 1.00 dimineata si a aterizat la Jaipur (nord-vest) la ora 7.00, de unde urma sa decoleze spre Bombay (nord).
'Dupa un zbor de noapte, nivelul de oboseala este maxim si cei doi piloti au adormit dupa ce au plecat de la Jaipur', a povestit o sursa, sub acoperirea anonimatului, cotidianului The Times of India.
'Abia cand aparatul a intrat in spatiul aerian de deasupra Bombay-ului, turnul de control si-a dat seama ca pilotii nu raspundeau', a explicat sursa citata. 'Ne-am gandit chiar la ipoteza unei deturnari'. Controlorii au declansat in cele din urma o alarma de securitate in cockpit, trezindu-i pe piloti, care s-au intors spre Bombay.
Contactata de The Times of India, compania Air India a precizat ca va verifica informatiile cu privire la acest 'incident'. M G Junghare, directorul aeroportului Bombaym, a negat insa ca pilotii ar fi adormit in fata panoului de comanda.
Sursa: Ziua
Vizualizari: 6830 comentarii pentru "Un avion era sa ajunga la alta destinatie pentru ca pilotii dormeau"
COMENTEAZA STIREA
Marti, 07 Octombrie 2008
Ghetarii din Islanda se topesc intr-un ritm alertMajoritatea ghetarilor din Islanda se topesc intr-un ritm fara precedent. Vatnajokull, cel mai mare ghetar al Europei, isi reduce dimensiunile cu un metru pe an, iar...
(Sursa: PresaOnline.com) continuare...
Luni, 06 Octombrie 2008
Cea mai mare cladire din lume va masura un kilometru lungimeCompania Nakheel va construi in Dubai un zgarie cu o inaltime de 1.000 de metri, informeaza Daily Mail. Firma este compania care a construit complexul de insule personale in...
(Sursa: PresaOnline.com) continuare...
Vineri, 03 Octombrie 2008
Cancerul se va depista la fel de simplu ca sarcinaDepistarea bolilor precum cancerul, HIV-SIDA si scleroza multipla ar putea deveni la fel de simpla ca si un test de sarcina. Un proiect realizat de cercetatorii britanici ai...
(Sursa: PresaOnline.com) continuare...
Miercuri, 01 Octombrie 2008
Pe Marte ninge in fiecare noapteOamenii de stiinta de la NASA au declarat ca pe Marte ar putea exista ierni albe. Un instrument laser de pe sonda Phoenix a detectat fulgi de nea proveniti din norii aflati deasupra...
(Sursa: PresaOnline.com) continuare...
De la tragedia antica la stirile CNN » (Ziua)
Gafa de zece miliarde de euro » (Ziua)
Copos, administratorul haosului » (Ziua)
Raca in PSD pe locul lui Nea Nicu » (Ziua)
INFO UTIL
- Nou medicament contra HIV-SIDA este disponibil si in Romania
- 30 de romani, arestati in Barcelona pentru trafic de droguri si prostitutie
- Secretul Victoriei Beckham pentru un ten curat: excremente de pasare
- Pamela Anderson s-a afisat goala pentru Hugh Hefner
- Angelina si Brad nu mai au relatii sexuale
- Romantic FM a depasit in Bucuresti cota de piata ProFM si Europa FM
- Profesorii ameninta cu organizarea unui miting
- Skoda a lansat a doua generatie a modelului Superb, in Romania
- Firmele cu peste 200 de angajati pot organiza gradinite pentru copiii acestora
- Un sofer a intrat cu masina in casa de bilete a Teatrului Masca
- Scandal monstruos intre Cristina Spatar si Mirco Maschio
- Pamela Anderson s-a afisat goala pentru Hugh Hefner
- Ginger Devil o inlocuieste pe Alina Plugaru intr-un film porno
- Mel B se va dezbraca in Playboy pentru un million de lire sterline
- Le viola dupa ce le lasa sa se joace la calculator
- Bleont si-a dus sotia la femei
- Andreea Banica isi fluiera sotul in public
- Ziua in care plange miliardarul
- Angelina si Brad nu mai au relatii sexuale
- Curtea Constitutionala spune ca Lidia Barbulescu bate campii
- Becali: "Nu ma asteptam la scorul de la Cluj, pentru ca Chelsea e puternica"
- Video online Nadrag si amintirea fruntasei in productie
- Ceaiul cu unt si gem - interzis in gradinite
- PÂNÂ LA PROBA CONTRARIE... - Stolojan, si bolnav, si santajabil
- Iata noua familie a lui Tolea Ciumac!
- Legea Voiculescu - S-a votat pe articole
- Mircea Sandu si Gigi Becali l-au impins spre sinucidere
- Vrea sa ascunda greselile trecutului
- Cum s-a produs ruptura definitiva intre Peseiro si romani
- Zvonul zilei













1 Euro = 3.9277 lei
1 Dolar SUA = 2.8938 lei
1 Lira sterlina = 5.0394 lei

Da - 192 voturi (32%)
Nimeni nu a comentat aceasta stire.
Comenteaza tu primul aceasta stire.