CATEGORII
POLITICA
Razmerita in PRM! Reformistii vor sa-l dea jos pe Vadim Tudor!
Aproape o suta de peremisti din judetul Constanta au participat, sambata, la o intrunire in care s-a constituit Grupul de Initiativa pentru Reformarea Partidului Romania Mare (GIR PRM), ei sustinand ca asemene structuri ar urma sa se infiinteze la nivel national.
Presedinte al Consiliului Teritorial Constanta al GIR PRM a fost ales Radu Comanici, fostul lider judetean al PRM, acesta fiind exclus recent din partid de Corneliu Vadim Tudor (foto) pentru ca, dupa cum sustine el, nu a respectat o "decizie nestatutara" a liderului de la centru.
Radu Comanici a declarat ca, saptamana viitoare, se va constitui GIR PRM si in judetul Arges si ca va participa si el la intalnirea respectiva de la Pitesti.
"M-au sunat si colegi parlamentari sa-mi spuna ca sprijina infiintarea GIR PRM la nivel national", a declarat Comanici, precizand, totodata, ca grupul de initiativa are mari sanse sa poata convoca Congresul Extraordinar al PRM la sfarsitul lunii iunie, dupa alegerile locale.
Radu Comanici a mentionat ca GIR PRM isi propune, in primul rand, democratizarea reala a partidului, astfel ca in interiorul sau sa nu mai hotarasca "o singura persoana sau un grup mic de persoane de la centru".
Totodata, GIR PRM vrea schimbarea mesajului politic al PRM, a modalitatilor de transmitere a acestuia, modernizarea partidului si alegerea unei noi conduceri, care sa respecte statutul formatiunii politice si sa dea autoritate structurilor de partid competente in luarea deciziilor politice, inclusiv in ce priveste promovarea, destituirea si excluderea din partid.
GIR PRM cere ca aceste obiective sa fie stabilite intr-un Congres Extraordinar al PRM care sa aiba loc la sfarsitul lunii iunie.
Sursa: PresaOnline.com
Vizualizari: 2740 comentarii pentru "Razmerita in PRM! Reformistii vor sa-l dea jos pe Vadim Tudor!"
COMENTEAZA STIREA
Vineri, 16 Mai 2008
Vasile Blaga: "Nu voi face nicio alianta pre-electorala in campanie"
Candidatul Partidului Democrat Liberal (PD-L) la Primaria Capitalei, Vasile Blaga (foto), a declarat, la o dezbatere organizata joi de Grupul pentru Dialog Social (GDS) ca nu...
(Sursa: PresaOnline.com) continuare...
Vineri, 16 Mai 2008
Oprescu ramane om de stanga
PSD il va sustine pe Sorin Oprescu la alegerile pentru Primaria generala a Capitalei, daca acesta va ajunge in turul al doilea impotriva unui reprezentant al PNL sau al PDL, a...
(Sursa: Azi) continuare...
Vineri, 16 Mai 2008
Nastase isi apara fostul coleg: Iacobov, victima lui Stolojan
Adrian Nastase crede ca Iacobov a fost hartuit in dosarul RAFO Fostul premier al Romaniei, deputatul Adrian Nastase, a declarat, ieri, la Targu Mures, ca il apreciaza pe omul de...
(Sursa: Gandul) continuare...
Vineri, 16 Mai 2008
Roman are nevoie de aliati
Petre Roman ar mai avea nevoie de doua semnaturi ale unor membri fondatori ai PD pentru ca instanta sa ia in considerare cererea sa prin care Forta Democrata sa preia titulatura de...
(Sursa: Ziua) continuare...
Blocuri de 29 de etaje pe Calea Floreasca, din Capitala » (PresaOnline.com)
Shania Twain s-a despartit de sotul ei » (presaonline.com)
AZI STUDENT, MAINE CAMPION » (presaonline.com)
Vasile Blaga: "Nu voi face nicio alianta pre-electorala in campanie" » (PresaOnline.com)
INFO UTIL
- Brazilianul Gustavo Kuerten va primi un wild-card pentru Roland Garros
- Blocuri de 29 de etaje pe Calea Floreasca, din Capitala
- Covasna: Viktor Orban va veni in Romania in semn de sustinere a PCM
- Noapte Alba cu filme de arta
- Bilete suplimentate la Metallica
- Un ecran urias pentru Kylie
- Videanu: Avem cel mai bun sistem de trafic din Europa
- 12 functionari, retinuti pentru ca escrocau batrani
- Statia de metrou Obor va fi redeschisa pe 23 mai
- Jaf armat in Capitala: trei hoti au folosit arma pentru a fugi din magazinul din care furasera
- Pa, Pacha! Spaniolii vor sa inchida clubul lui Mutu
- Jodie Foster s-a despartit de iubita
- Andreea Banica in pat cu Liviu Virciu
- Biserica din adancuri
- Nicoleta Luciu s-a ingrasat sapte kilograme
- Se afla printre noi! in India traieste copilul varcolac!
- Corina Danila, inselata de logodnic cu o bruneta minora
- Incredibilul moment in care un cal s-a dat peste cap
- O ferma din Anglia are o vaca de 1,98m
- Nici moartea nu ne va desparti! Au decis sa se sinucida ca sa ramana impreuna
- Varianta cu numarul 2 la teza cu subiect unic la Istorie sau Geografie
- Regele Lear al nobilului William
- Activitatea la Mina Zegujani-Mehedinti a fost paralizata de un zvon
- "Poznasi" chemati la raport
- Mihai Firica le cere contracandidatilor sa renunte la circ
- Bani grei, nume de legenda si fite de vedeta la Deva
- Nemtenii s-au retrogradat singuri
- Olteanu: "PD-L se foloseste de imaginea lui Basescu pentru a-si masca incompetenta"
- Din ura fata de bogati, un bucurestean a "bagat" cutitul in 15 masini
- Botosaneni hotarati sa boicoteze scrutinul din iunie











1 Euro = 3.6645 lei
1 Dolar SUA = 2.365 lei
1 Lira sterlina = 4.6025 lei

PD-L - 1886 voturi (28%)
Nimeni nu a comentat aceasta stire.
Comenteaza tu primul aceasta stire.