CATEGORII
POLITICA
PSD si PNL il scot nevinovat pe Mitrea
Conducerea Camerei Deputatilor nu a reusit ieri sa ia o decizie cu privire la data la care va fi dezbatut in plen raportul privind avizarea cererii de incepere a urmaririi penale a lui Miron Mitrea, din lipsa de cvorum.
La sedinta Biroului Permanent au participat doar cinci din cei 13 membri. Potrivit raportului, Deputatii juristi au decis ca solicitarea DNA nu a incalcat drepturile si libertatile omului, dar nu au reusit sa ajunga la un consens privind pozitia politica asupra demersului. In raport, liberalii au precizat ca 'faptele lui Mitrea nu sunt dovedite' si ca nu vor putea recomanda plenului un verdict anume asupra cererii de urmarire penala.
Similar, pesedistii au sustinut ca 'nu exista elemente care sa justifice cererea urmaririi penale a lui Mitrea, si ca dosarul acestuia este 'politic exploatat mediatic'. La polul opus, reprezentantii PDL si cei ai PRM doresc inceperea urmaririi penale, pe motiv ca 'exista elemente care sustin nevoia acestui demers'. Conservatorii, desi au invocat insuficienta probelor, au precizat ca solutia ar trebui data de procuror, nu de Parlament. UDMR a preferat sa nu transmita nici un punct de vedere.
Sursa: Ziua
Vizualizari: 1010 comentarii pentru "PSD si PNL il scot nevinovat pe Mitrea"
COMENTEAZA STIREA
Sambata, 05 Iulie 2008
Geoana: "Oricate pupaturi ar primi de la Basescu, PD-L ramane o broscuta cu gura mare"Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat, sambata, ca PD-L este ca o broscuta care s-a visat print, dar, oricate imbratisari ar primi de la seful statutului, Traian Basescu,...
(Sursa: PresaOnline.com) continuare...
Sambata, 05 Iulie 2008
Mazare a depus juramantul in haine de militar: "Sunt in razboi cu procurorii lui Basescu"Primarul Constantei, Radu Mazare (foto), care a depus, vineri, juramantul, implineste, sambata, 40 de ani. Pesedistul a afirmat ca evenimentul va fi aniversat in familie, fara...
(Sursa: PresaOnline.com) continuare...
Sambata, 05 Iulie 2008
Corlatean: "PD-L se agata de pantalonii lui Basescu pentru a ramane la putere"Secretarul general al PSD Titus Corlatean (foto) a declarat, vineri, pentru Mediafax, ca afirmatialui Emil Boc potrivit careia PD-L are prima sansa sa formeze Guvernul, este...
(Sursa: PresaOnline.com) continuare...
Vineri, 04 Iulie 2008
Vadim il trage de urechi pe Funar pentru "trasnaia legislativa" cu Biblia in versuriPresedintele Partidului Romania Mare, Corneliu Vadim Tudor (foto), il sfatuieste "amical" pe colegul sau, senatorul Gheorghe Funar, sa isi retraga propunerea...
(Sursa: PresaOnline.com) continuare...
Crab cu clesti de marimea unei maini de om » (Ziua)
Printul William a ajutat la capturarea de droguri de 80 de milioane de dolari » (Ziua)
Auchan deschide al doilea hipermarket din Bucuresti » (Ziua)
Nokia nu le mai da nemtilor suventiile » (Ziua)
INFO UTIL
- Geoana: "Oricate pupaturi ar primi de la Basescu, PD-L ramane o broscuta cu gura mare"
- Mutu ar putea purta banderola de capitan la meciurile Fiorentinei in Liga Campionilor
- Opt masini, implicate intr-un accident in lant pe Autostrada Soarelui
- Copila gravida a avortat cu succes in Anglia
- Ieseanul care i-a taiat capul mamei sale si l-a pus pe pervaz: "Niste voci m-au indemnat"
- Mazare a depus juramantul in haine de militar: "Sunt in razboi cu procurorii lui Basescu"
- Peste 1,6 milioane de euro, castigul la tragerea speciala Loto 6/49 a verii
- Becali: "Rada merge la Murcia pentru un milion de euro plus un alt jucator"
- Ciocnirea titanilor: Nadala - Federer, finala de vis de la Wimbledon
- Steaua a pierdut in ultimul amical din Austria, 0-3 cu Red Bull Salzburg
- Anca Parghel s-a vindecat de cancer cu alge si polen
- Alina Plugaru face filme erotice cu mana in gips
- O eleva a postat pe Hi5 poze cu iubitul sau batran, directorul liceului
- De necrezut! Andreea Marin n-a mai vazut sex de muuult, de muuult. Cuplul Banica se destrama?
- Sex oral in loc de amenda
- Monica Columbeanu: 'Handicapatule, esti prea batran pentru mine!' Amor ghebos cu IRI!
- Marian Ivan, capul mafiei interlope a fost ucis
- Alina Plugaru, show erotic la Sibiu
- Executia lui Marian Ivan
- Dragoste, nunta, luna de miere si bani la final de "Nora pentru Mama 2"
- Accident de munca la Siloz: A murit electrocutat, in timp ce incerca sa lege un cablu
- Doua grupuri botosanene la "Mamaia Copiilor"
- Anca Parghel vrea sa infrunte si al doilea cancer, de data asta la ovare
- Geoana are probleme de autoritate in PSD. Rebelul Dancu nu cedeaza
- Vadim il trage de urechi pe Funar pentru "trasnaia legislativa" cu Biblia in versuri
- In PSD, baronii de Nord pregatesc rezistenta din munti
- Sora lui Britney a vrut sa-si ucida bebelusul
- Moni, da-ne basmul inapoi! Cenusareasa purta doi ani aceiasi pantofi
- A fost gasit toporul cu care ar fi fost macelarita Elodia
- Sfarsitul epocii Natea. Inceputul reorganizarii PSD Mures













1 Euro = 3.6139 lei
1 Dolar SUA = 2.3021 lei
1 Lira sterlina = 4.5633 lei

Da - 612 voturi (50%)
Nimeni nu a comentat aceasta stire.
Comenteaza tu primul aceasta stire.