CATEGORII
EVENIMENT
Miercuri, 16 Aprilie 2008
Solutia imorala, din nou pe cai mari: PC si-a asigurat pragul electoral
Odata cu semnarea protocolului de alianta cu Partidul Social Democrat, de joi, conservatorii isi vor asigura intrarea in Parlament la urmatoarele alegeri legislative.
Potrivit unor surse parlamentare citate de Mediafax, documentul prevede ca PC sa aiba minimum 5% din candidatii eligibili ai noii aliante. Astfel, oamenii lui Dan Voiculescu (foto) urmeaza sa aiba candidati eligibili la alegerile parlamentare proportional cu scorul obtinut la alegerile locale, dar nu mai putin de 5%.
In urma semnarii protocolului, conservatorii au putea obtine, in cazul in care alianta ar castiga alegerile parlamentare, posturi in viitorul Guvern si in structurile administratiei locale.
PSD si PC vor incheia, joi, o alianta politica inscrisa la Tribunal, care nu va putea fi anulata decat in aceeasi instanta.
Protocolul mai garanteaza si un eventual sprijin in turul al doilea al alegerilor locale.
La finalul negocierilor de miercuri, presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat ca protocolul de colaborare politica prevede, dupa alegerile parlamentare, formarea unui grup parlamentar comun, ca masura de protectie, avand in vedere "evadarea" PC (PUR) din 2004.
(Lavinia Bogdan)
Sursa: presaonline.com
Vizualizari: 377
1 comentarii pentru "Solutia imorala, din nou pe cai mari: PC si-a asigurat pragul electoral"
COMENTEAZA STIREA
Alte evenimente
Sambata, 10 Mai 2008
Analiza PresaOnline: Prima saptamana de campanie electorala
Campania electorala pentru alegerile locale din luna iunie a debutat intr-o nota de apatie intrucat nu mai asistam la o polarizare clara a fortelor, iar candidatii par a-si pastra resursele ramase pentru ultimele zece zile ale bataliei. Prima saptamana de campanie a trecut, insa la o prima vedere, staff-urile electorale par imobile si lipsite de idei, iar candidatii par a se perinda mai mult la talk-show-uri decat la actiuni electorale. In Bucuresti, cativa candidati...
Vineri, 09 Mai 2008
Oprescu: "PD-L si PSD au cazut la pace pentru masluirea voturilor in favoarea lui Blaga"
Dupa ce, joi, doua cotidiene centrale au publicat fotografii care atesta ca a avut loc, intradevar, o intalnire intre Cristian Diaconescu si Vasile Blaga, candidatii PSD, respectiv PD-L la Primaria Capitalei, Sorin Oprescu (foto) a pus gaz pe foc scandalului existentei unui complot impotriva sa, insinuat chiar si de presedintele Traian Basescu, prin intermediul unei scrisori trimise sefului Statului si liderilor celor mai importante partide politce din Romania....
Joi, 08 Mai 2008
Diaconescu dezminte "blatul" cu Blaga contra lui Oprescu, insinuat de Basescu
Cristian Diaconescu (foto), candidatul PSD la Primaria Capitalei, a negat, joi, existenta vreunui pact de neagresiune incheiat cu democrat-liberalul Vasile Blaga, adversarul sau din cursa alegerilor locale, precum si a unei intelegri de a lupta pe toate fronturile impotriva ascensiunii lui Sorin Oprescu. Doua cotidiene centrale au publicat, in editiile de joi, o fotografie care ii infatisa pe cei doi in fata unui restaurant din Bucuresti. Potrivit...
Joi, 08 Mai 2008
Diaconescu: "Dezastrul urbanistic din Capitala nu e rezultatul prostiei"
Cristian Diconescu (foto), candidatul Partidului Social Democrat pentru Primaria Capitalei nu crede ca "dezastrul urbanistic si arhitectural" din Bucuresti s-a facut in necunostinta de cauza, ci deliberat, planurile urbanistice urmand anumite interese bine definite. Potrivit socil-democratului, prezent, miercuri, la o dezbatere organizata de Grupul pentru Dialog Social, solutia pentru o eventuala lipsa a sprijinului politic in derularea...
INFO UTIL
- Tanara ucisa in accidentul feroviar de la Valea Calugareasca avea 17 ani
- Basescu i-a tras de urechi pe liderii PD-L pentru strategia electorala falimentara
- Brazilianul Felipe Massa a castigat Marele Premiu al Turciei
- Dupa Szekely, inca un transfer la Steaua: Ionescu, de la Buzau
- Traian Basescu si-a donat salariul pe o luna la Gala UNICEF
- Sprijin electoral pentru Gusa: "Adrian Mutu este prietenul meu"
- Razmerita in PRM! Reformistii vor sa-l dea jos pe Vadim Tudor!
- Romanii au castigat bronzul la CE de gimnastica de la Lausanne
- Avion prabusit in Calarasi: mecanicul - decedat, pilotul - in coma
- Orban: "Trenul de pe ruta Bucuresti - Iasi a deraiat din cauza macazului"
- Poze sexi cu profesoara de romana, pe messenger-ul elevilor din Roman
- Turcii o platesc dublu pe GABRIELA CRISTEA
- POZE cu profesoara sexi, Lili Ciucanu, si pe bloguri
- Anca Parghel s-a vindecat de cancer cu alge si polen
- Noua dacie Logan cu design complet refacut
- Gabriela Cristea s-a dezbracat din nou pentru barbati
- 'Sexy-profa' de limba romana
- De necrezut! Andreea Marin n-a mai vazut sex de muuult, de muuult. Cuplul Banica se destrama?
- Un nou concept Mazda la Detroit: Furai
- Sex oral in loc de amenda
- Elena Udrea, analist politic virtual
- Diaconescu lucrat din interior
- Varianta cu numarul 2 la teza cu subiect unic la Istorie sau Geografie
- Jessica Alba, o gravida in doliu
- E-uri care pot provoca boli grave
- Minivacanta de 1 Mai a adus acasa mai multi "capsunari" in 2008 fata de 2007
- Funar promite metrou la Cluj
- Vama Veche, in topul celor mai cautate statiuni de la Marea Neagra
- Olimpiada Nationala la Galati
- Patru baimareni, premiati la Olimpiada Nationala Tehnic I din Alba Iulia


















1 Euro = 3.6952 lei
1 Dolar SUA = 2.3885 lei
1 Lira sterlina = 4.6668 lei

PD-L - 1488 voturi (26%)
Comentarii la acest articol
PC, Antena1,2,3...N, Felix si compania, in disperarea lor, ar fi in stare sa se alieze cu oricine le (ii) creaza posibilitatea de a fi cat mai aroape de ciolan. Felicitari P.S.D.-ului ca a stiut in totdeauna sa-si faca "numai aliati fideli" si de nadejde